Hristos Vindecătorul

de Eseu

Aspecte introductive

Cu Hristos Cel care vindecă suntem chemați să ne întâlnim și în această duminică. Căci nu există formă mai frumoasă de manifestare a divinității decât iubirea. Odată eliberat slăbănogul din chingile suferinței, Domnul cheamă la apostolat ucenici precum însuși autorul Evangheliei din care lecturăm acum. Apoi, la masă cu tagma fariseilor, El dă sfaturi  prețioase. Mai târziu, ca răspuns la o binecuvântată chemare, va vindeca pe fiica unui dregător mare al vremii, Iair, dacă ar fi să ne luăm după relatările paralele. Toate aceste episoade vor fi urmate de o interesantă mărturisire de credință, acompaniată de o nouă vindecare.

Orbirea trupească și cea sufletească

Asemenea orbului din naștere și cei vindecați astăzi fac dovada unui fapt aparte. Arată că deși plaga trupească  adusese infirmitatea în trupul lor, reușiseră totuși să țină sufletul departe de urmările ei. Ori, cine știe, poate că-l tămăduiseră între timp. Cert este că solicitarea de a fi miluiți, adresată lui Hristos e una făcută cu perseverență. Iar ântâlnirea cu Domnul e urmată de un dialog. Scurt și la obiect, Acesta îi întreabă: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta”? Răspunsul lor e unul cât se poate de clar: „Da, Doamne”! De-această dată, totul se petrece cu repeziciune. Învățătorul nu mai stă să facă tină și să reitereze actul creator. Pur și simplu, se atinge de ochii lor. Urmarea e cea firească, oamenii văd. Ba mai mult, dacă ei își mărturisesc credința, El confirmă veridicitatea ei: „După credinţa voastră, fie vouă”!, li se spune. Și iată, orbii văd.

Ca un părinte pus pe șotii ce-și mustră copiii năzdrăvani, Dânsul ține de asemenea să le dea o poruncă: „Vedeţi, nimeni să nu ştie”. Desigur, bucuria vorbește prin ochii inimilor și ai ființei lor, iar ei devin adevărați apostoli și propovăduitori. Domnul lasă de bună seamă să-I scape un zâmbet în colțul gurii când vede cum Îi împlinesc porunca.

Cu domnul demonilor scoate pe demoni!

O altă vindecare vine să-și facă loc cu repeziciune în parcursul pământesc al Fiului lui Dumnezeu celui întrupat. Un om demonizat, ce ajunsese mut din pricina „chiriașului” care-l poseda, e adus la El și vindecat. Faptul divide mulțimile. Marea majoritate a asistenței exclamă mirată: „Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel”. Cățeii puși la straja Legii, fariseii, rămân la fel de opaci. Concluzia lor, nejustificată, dar totuși rostită e următoarea: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni”. Evanghelistul Matei nu ține să se oprească asupra ei. O vor face relatările paralele, în cadrul cărora Apostolii vor arăta cum Domnul însuși ține să distrugă această concepție, arătând că e imposibil ca un stăpân al demonilor să batjocorească lucrarea propriilor subalterni.

Aspecte conclusive

Așa cum am menționat încă dintru început, cea mai frumoasă formă de manifestare a divinității o reprezintă dragostea. Cea pentru făptura umană. Căci motorul ce stă la baza fiecărei minuni îl reprezintă tocmai aceasta. Dumnezeu nu ține să-și arate puterea spre a impresiona și nu face minuni de-amorul artei. Dimpotrivă, fiecare fapt tămăduitor vine ca răspuns la dureri ce mocnesc demult și ard sufletul. Dureri ce sunt mai mult sau mai puțin rostite, dar a căror tămăduire aduce multă ușurare sufletească. Prin intermediul lor, Stăpânul își arată delicatețea. Citește în suflete, aude chiar și șoapte ce sunt rostitre printre suspinurile inimii și nu lasă pe nimeni fără răspuns.

Ba mai mult, reușește să smulgă frumoase mărturisiri de credință de pe buzele celor cărora orbirea trupului le deschisese calea spre a se înfrupta din lumini suprapământești. Și scoate muțenia de pe buzele unui om ce-și va folosi, cel mai probabil, simțul de curând recăpătat, spre a realiza bune vestiri.

Azi, demonii sau reprofilat și ei. Duhul limbuției este cel care ar trebui scos mai des decât cel al muțeniei. Căci multa vorbire, și încă cea în deșert, este cea care pune adesea stăpânire pe sufletele noastre. Spre a nu fi acuzat că tocmai eu sunt unul dintre exponenții ei, mă opresc aici. Nu înainte de a vă ruga să devenim cu toții mărturisitori. Asemenea celor doi orbi vindecați. Spre a primi și noi din partea lui Hristos mărturisirea credinței noastre și aprecierea ei. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Hristos Vindecătorul
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

(versiune revizuită a studiului publicat în revista Tabor, nr. 6, iunie 2018) 1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut...

Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul...

Ce-ar fi fost dacă…? | Mircea Gelu Buta

Ce-ar fi fost dacă…? | Mircea Gelu Buta

În anul 1990, la puţină vreme după căderea regimului comunist, când Biserica naţională putea din nou să se manifeste liber şi să adune oamenii în comunitatea ei de iubire şi credinţă, au început să apară întrebări, inclusiv în presă, de genul „Ce s-ar fi întâmplat...