Icoana Maica Domnului cu Pruncul a fost pictată la 1673 pentru biserica din localitatea Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud) de preotul Luca din Iclod și iulustrează tipul iconografic Eleusa: tandreţea maternă, în care Maica se apleacă cu duioşie către Prunc, Care se lipeşte de Maica sa, în gestul „obraz lângă obraz”. Cu o mână, Pruncul îi cuprinde gâtul Maicii Sale, cealaltă fiind susţinută în mâna dreaptă a Fecioarei. Tristețea de pe chipul Mamei se poate interpreta prin prezicerea Dreptului Simeon: „Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2, 34-35). Maica Domnului este înveşmântată într-o tunică albastră peste care s-a aşezat maforionul care-I înveleşte capul, se revarsă peste umărul stâng, apoi într-un joc amplu de falduri, se întorce peste umărul drept, pe care-l acoperă parţial, şi înveleşte mâna dreaptă. Pruncul poartă o cămaşă de culoare deschisă încinsă cu un brâu roşu şi un himation ocru, măiestrit pictat prin falduri geometrizate, care-I acoperă picioarele şi umerii.

Inscripţia păstrată pe rama inferioară a icoanei şi în colţul drept are datarea şi consemnează donatorii: Robul lui Dumnezeu Matei şi soţia sa Aniţa şi copiii lui, Griga, Ştefan, Ioana, au făcut această icoană şi au dat-o la biserica Sfântului Ioan în satul Ilişua.Anul domnului 1673, luna februarie.

Pentru prima dată icoana a plâns în anul 1717, miracol, la care au fost martore persoane din comunitate, printre care şi preotul din aceea vreme, Rus Dumitru, dar a fost tăinuit. În luna februarie din anul 1729, icoana Maica Domnului cu Pruncul de la Ilişua lăcrimează din nou. Atunci este dusă în capela din castelul contelui Kornis de la Benediug, comandându-se o anchetă care a demarat în ziua de 20 ianuarie 1730, fiind continuată în 24 ianuarie şi în 11 februarie cu scopul de a stabili autenticitatea minunii. Vor trece mai bine de trei decenii de la ancheta efectuată pentru a stabili autenticitatea minunii lăcrimării. În anul 1762 o mână anonimă a consemnat cu cerneală neagră pe spatele icoanei, că acesta este „imaginea miraculoasă originală”, însemnare care confirmă, dacă mai era nevoie, autenticitatea icoanei vărsătoare de lacrimi. Icoana a rămas între zidurile castelului de la Benediug până în perioada dintre cele două războaie mondiale. În anul 1947 Episopul Iuliu Hossu a adus icoana şi a amplasat-o în biserica pe atunci greco-catolică Calvaria din Cluj-Mănăştur.

În anul 2011 a fost transferată în Muzeul Mitropoliei Clujului, iar apoi a fost pusă în Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” spre închinarea credincioșilor.

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească. Construită în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936), acestei catedrale i s-a acordat, încă de la început, o importanţă naţională, ea fiind primul edificiu monumental în stil românesc dupã Marea Unire din 1 decembrie 1918. La sfinţirea ei 5 noiembrie 1933 au fost de faţă patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, principele Nicolae, primul ministru Al. Vaida-Voievod, membri ai guvernului şi mari demnitari ai Statului Român. Operă a cunoscuţilor arhitecţi Constantin Pomponiu şi Georges Cristinel, pentru construcţia catedralei au fost utilizate materiale noi. Candelabrul mare, din naos, a fost dăruit de către Regele Carol al II-lea, iar cel mic, din pronaos, de către Patriarhul Miron Cristea. Măreţul iconostas al catedralei, îmbrăcat în foiţă de argint, a fost sculptat şi decorat cu motive brâncoveneşti de către sculptorul Moise Şchiopu, după proiectul pictorului George Russu, care a executat cele patru icoane din primul registru al iconostasului, celelalte fiind pictate mai târziu.

Pentru a împlini rosturile liturgice şi – nu în ultimul rând şi pe cele artistice -, în anul 2001 Înalt Preasfinţitul Părinte Bartolomeu, împreună cu Consiliul Eparhial, a decis înzestrarea interiorului catedralei cu o monumentală iconografie în tehnica mozaic, mai puţin cultivată în ambianţa românească, dar cu o veche tradiţie bizantină. Pictorul bisericesc Virgil Moraru, a finalizat altarul catedralei, arcada de deasupra soleii, cele două abside ale naosului şi icoana hramului. Întregul ansamblu iconografic sprijinindu-se pe un brâu verzui de marmură preţioasă de Guatemala.

Din anul 2011, la cârma Arhiepiscopiei Clujului a fost întronizat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care continuă deosebita misiune de a înveșmânta în mozaic, întreaga Catedrală Mitropolitană.