Cinstirea pe care Biserica creştină ortodoxă i-a închinat-o Fecioarei Maria poate fi sintetizată în cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul: „Ascultaţi toate neamurile şi plecaţi urechea, locuitori ai pământului. Veniţi toţi credincioşii şi adunaţi-vă toţi prietenii lui Dumnezeu, împăraţii pământului şi toate popoarele, marii şi toţi judecătorii pământului, băieţi şi fete, bătrâni şi prunci, toată limba şi tot sufletul! Vom prăznui, vom cânta şi vom preamări – Preasfânta, Preacurata şi Preabinecuvântata, pururea Fecioara Maria, cea de pe scaunul Împăratului, mai înalt decât heruvimii şi serafimii. Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, în cetatea lui Dumnezeu întru care a fost proclamată slăvită, aleasă înainte de vecii prin planul cel negrăit lui Dumnezeu, templul Duhului Sfânt, izvorul Apei celei Vii, raiul Pomului Vieţii, via înverzită din care s-a ivit Strugurele Nemuririi”[1].

Alături de praznicele împărăteşti au fost aşezate, la loc de mare preţuire, şi cele destinate Maicii Domnului. Dintre acestea, Adormirea ei poate fi considerată ca una deosebită între celelalte; de aceea, în timpul anului, creştinii sărbătoresc, am putea spune, de două ori Paştele, primul este în anotimpul primăverii, când prăznuim Învierea Domnului – Paştele Mântuitorului, iar în mijlocul verii, la 15 august, sărbătorim cealaltă înviere – Paştele Maicii Domnului.

Evangheliile canonice nu consemnează multe evenimente ori detalii despre viaţa Fecioarei, cu toate că ea este prezentă alături de Iisus în marile momente ale activităţii Lui: Naşterea, Fuga în Egipt, Tăierea împrejur, Prezentarea la templu, Minunea din Cana, iar la Crucea Mântuitorului este încredinţată Sfântului Apostol Ioan. Fecioara Maria este de asemenea alături de Sfinţii Apostoli pe Muntele Măslinilor în momentul Înălţării Domnului la cer.

Tema iconografică a Adormirii Maicii Domnului aparţine ciclului marial al morţii şi slăvirii Fecioarei, chiar dacă ea nu se află descrisă în Sfânta Scriptură, aparţine Sfintei Tradiţii, fiind inspirată din evangheliile apocrife. În Biserica răsăriteană este întâlnită sub această denumire începând din veacul al VII-lea. Textele liturgice au contribuit şi ele, ca sursă de inspiraţie şi reprezentare a scenei. În acest sens părintele Ene Branişte citează predica (poemul omiletic) arhiepiscopului Ioan al Ierusalimului, din Cazanie, la 15 august[2]. Sfântul Epifanie ne înfăţişează în anul 376 sfârşitul şi Adormirea Maicii Sfinte.

Scena iconografică surprinde momentul în care Fecioara Maria este întinsă pe pat, înconjurată fiind de apostoli, ierarhi şi femei, dându-şi sufletul în chipul unui prunc înfăşat, care este primit de Iisus.

Erminiile de la Athos, cu precădere în sinteza lui Dionisie din Furna din secolul al XVIII-lea, redau această temă iconografi că și modul cum trebuie să fi e pictată.

Trei momente distincte figurează tema Adormirii: a) Sosirea Sfinţilor Apostoli, b) Adormirea Mariei, c) Scena cu evreul ce vrea să răstoarne catafalcul (acest detaliu nu este prezent în toate compoziţiile cu acest subiect).

Șase elemente s-ar putea distinge în alcătuirea icoanei Adormirii: Maica Domnului:

Maica Domnului

Chipul ei apare de trei ori în icoana tradiţională. Prima dată o observăm pe pat. Cea de-a doua oară se remarcă sub forma unui prunc, înfășat în scutece, la pieptul Mântuitorului și cea de – a treia imagine este în planul superior, când ea este primită în împărăţia cerurilor

Hristos Mântuitor în mandorlă

El apare în spatele Mariei, într-o mandorlă luminoasă, purtând în braţele Sale sufl etul Mariei în chip de pruncă.

Apostolii, ierarhii, îngerii și laicii

Apostolii apar la început în jurul catafalcului, iar mai târziu sunt figuraţi a doua oară, aduși fiind de îngeri pe nori. Chipurile și gesturile lor exprimă o profundă tristeţe, ei se află în faţa Maicii tuturor creștinilor. La stânga și la dreapta Mariei se evidenţiază siluetele celor doi corifei ai credinţei, Petru și Pavel. Se consideră că împreună cu ei sunt prezenţi și trei ierarhi. În același timp se fac vizibile figurile unor femei tinere ce au însoţit-o pe Fecioară, dimpreună cu alte personaje laice.

Elemente de arhitectură

În fundal se disting două grupuri de clădiri, simetrice ce fac aluzie la momentul și locul precis al funeraliilor Fecioarei.

Jefonias (Iefonias)

În prim-planul icoanei, în faţa patului Mariei zărim fi gura, ierarhic mai mică, a lui Jefonias – un evreu ce a încercat să răstoarne sau să atingă trupul Fecioarei. În dreapta sa, Arhanghelul Mihail, în mișcare puternică, are sabia ridicată, tăindu-i mâinile. În alte versiuni iudeul se dă înapoi, având mâinile uscate[3].

Slava Maicii Domnului

În partea superioară a icoanei se identifică din nou Maica Domnului într-o mandorlă cu trei cercuri, simbol al dumnezeirii. Deasupra mandorlei se deschid două porţi ale raiului spre a o primi pe Maica Domnului. Ilustrând acest moment, Vladimir Lossky sublinia că slava Fecioarei întâlnește slava Fiului ei, iar adormirea sau moartea, după convingerea intimă a Bisericii, nu putea să nu fi e urmată de învierea și înălţarea trupească a Celei Preasfinte[4].

Articol preluat din Revista Renașterea, august 2015

[1] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viaţa Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 5.

[2] Pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica Generală II, Ed. Episcopia Dunării de Jos, Galaţi, 2002, p. 213.

[3] Egon Sendler, Icoanele bizantine…, op. cit., p. 67.

[4] Vladimir Lossky, După chipul și asemănarea lui Dumnezeu, trad. Anca Manolache, Ed. Humanitas, București, 1998, p. 201