Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului Maslu, slujbă la care au participat foarte mulţi credincioşi. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Ioan Lăpuşte din Maieru, care le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa statorniciei în credinţa strămoșească.

PS Melchisedec Ștefănescu al Romanului – episcop, istoric și mare patriot
Melchisedec Ștefănescu, a fost numit de mitropolitul Iosif Naniescu „cel mai învățat episcop al românilor”. Toată viața a fost un iubitor de învățătură și a încercat să îmbunătățească sistemul școlar, ca tot mai mulți elevi să treacă de la sistemul improvizat pe...