În a doua zi de Paști, ÎPS Andrei s-a întâlnit cu bistrițenii

de | apr. 20, 2017 | Actualitatea religioasă

Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă, cu aceste cuvinte și-a început Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului mesajul adresat credincioșilor din orașul Bistrița, care au participat în a doua zi de Paști la Sfânta Liturghie în biserica parohiei „Sfânta Treime”. Este deja o tradiție ca an de an, în a doua zi de Crăciun și Paști, Ierarhul să se afle în cel de-al doilea județ al Arhiepiscopiei, pentru a aduce și credincioșilor de aici bucuria sărbătorii.

„La Paști, Domnul Iisus Hristos biruiește moartea și păcatul și ne dă nouă viață veșnică”.

De la Adam încoace, mii de ani, omul a suferit din pricina celei mai mari catastrofe care se poate abate asupra lui – moartea. Și mii de ani a nădăjduit că va veni cineva ca să se lupte cu acest vrăjmaș al omenirii. Și nădejdea aceasta au cuprins-o în scris proorocii. Iată, de pildă, în lectura ce se face la prohodul Domnului, proorocul Iezechiel ne spune un lucru prin care vedem că era prezentă nădejdea învierii morților, a biruirii morții. În capitolul 37 el ne zice așa: Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti și m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi uscate de tot. Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, vor învia, oasele acestea?” Iar eu am zis: „Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta”. Domnul însă mi-a zis: „Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. Aceasta a fost nădejdea proorocilor și iată că, întrupându-se Fiul lui Dumnezeu, se va lupta cu păcatul și cu moartea și până la urmă o va birui.

În luminata zi de Paști, când Domnul Hristos înviază din morți, biruiește păcatul, moartea, iadul și pe diavolul. Și de aceea spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Înviat-a Hristos și nici un mort nu mai este în groapă, sau troparul acesta pe care îl rostim de sute de ori: Hristos a inviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte, viață dăruindu-le!

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei. La momentul împărtășaniei, corul de copii al parohiei a susținut un concert de cântări pascale. La final, fostul paroh, cel care a și rectitorit biserica, părintele Ioan Suciu, a primit distincția Crucea Arhiepiscopală pentru întreaga activitate depusă în slujba bisericii. La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Taina Sfântului Botez pentru încreștinarea micuței Maria Patricia Pintican, fiica preotului Marius Pintican, slujitor la această parohie.

Ultimele articole

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Parohia Sânnicoară, județul Cluj. Cu acest prilej, în după-amiaza...

Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, sâmbătă, 13 noiembrie  2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la...