Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a slujit la Catedrala veche din Veria, Grecia

de | nov. 12, 2019 | Actualitatea religioasă

În perioada 9-10 noiembrie 2019, în Mitropolia Ortodoxă de Veria, Grecia, au avut loc mai multe evenimente culturale și religioase prilejuite de împlinirea a 50 de ani de slujire preoțească, dintre care 25 de ani de arhierie, ai Înaltpreasfințitului Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa şi Kampania. La aceste manifestări, Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Sâmbătă seara, 9 noiembrie, în Catedrala veche din orașul Veria, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, care datează din secolul al X-lea, cei doi ierarhi români au participat la slujba Vecerniei. După slujbă, la Palatul Culturii din Veria a avut loc un eveniment cultural, în cadrul căruia a fost omagiat chiriarhul locului.

Duminică, 10 noiembrie, la vechea Catedrală din Veria, recent restaurată prin grija Mitropolitului Pantelimon, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de peste 30 de ierarhi din Patriarhia Constantinopolului, Alexandriei, Ierusalimului, României, Greciei, Bulgariei și din Biserica Ortodoxă a Ciprului.

Sfânta Liturghie vine ca o încununare a festivităților prilejuite de jubileul de aur al preoției Mitropolitului Pantelimon de Veria, și jubileul de argint, 25 de ani de episcopat, a declarat pentru Radio Renașterea arhimandritul Grigorie Maja, preot slujitor al Catedralei din Veria.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a fost însoțit de arhidiaconul Claudiu Grama, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, și de diaconul lect. univ. dr. Olimpiu-Nicolae Benea, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Înaltpreasfințitul Pantelimon a fost prezent în Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, în perioada 23-26 martie 2012, la sărbătoarea Bunei Vestiri, când au fost sărbătoriți șase ani de la reînfințarea străvechii mitropolii ctitorite spre sfârşitul secolului al XV-lea, la Feleac, de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, şi un an de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Andrei ca cel de-al doilea mitropolit al Clujului. Cu acest prilej, a fost pusă piatra de temelie la Centrul misionar-social „Sfântul Apostol Andrei”, aflat pe Calea Turzii, care în prezent se află în faza de construcție.

Mai multe fotografii AICI  

În perioada 9-10 noiembrie 2019, în Mitropolia de Veria, Grecia, au avut loc mai multe evenimente culturale și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 11 noiembrie 2019

Foto credit: Kosmas Karagiannis IMBNK / Mitropolia de Veria

Ultimele articole

17 octombrie – Sfântul Proroc Osea

17 octombrie – Sfântul Proroc Osea

Misiunea profetică a a lui Oseea, fiul lui Beeri din seminția lui Isahar, s-a desfășurat în regatul Israel în timpul regelui Ieroboam al II-lea și a urmașilor lui, precum și în regatul Iuda în timpul regilor Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechie (790-725 î. Hr.), fiind...

Așezământ pentru orfani, construit de Biserică în Bistrița-Năsăud

Așezământ pentru orfani, construit de Biserică în Bistrița-Năsăud

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, va pune, joi 24 septembrie, piatra de temelie a așezământului pentru copii orfani „Sfântul Siluan Athonitul”. Acesta va fi construit în localitatea Dorolea, din comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud, și va...

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca are un nou duhovnic

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca are un nou duhovnic

În sâmbăta după Înălțarea Sfintei Cruci, 19 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al...