Intrarea noastră în Biserică

de | nov. 18, 2022 | Eseu

Pe 21 noiembrie sărbătorim împreună Intrarea Maicii Domnului în Biserică, motiv suficient de serios pentru a ne chestiona asupra proprii noastre aduceri în biserică. Dacă aducerea Maicii Domnului în templu la vârsta de trei ani însemna consacrarea acesteia ca slujitoare devotată a Dumnezeului Celui Viu, noi putem aprecia în viața noastră efortul pedagogic și creștinesc pe care părinții noștri l-au făcut pentru consolidarea a ceea ce numim „bun-simț” sau „cei șapte ani de acasă”.

Recunoștința continuă păstrată în inimile noastre, zâmbetul filial în fața ostenelilor lor, este puțin din ce putem exprima în mulțumirea noastră sufletească datorată sau din legătura nevăzutelor fire care ne unesc sub acoperișul unui același acasă.

Observăm însă că în evoluția ei culturală, societatea a acumulat, prin supralicitarea unor cazuri excepționale și triste, sensibilități ce complică relația    părinte-copil. Acestor situații le datorăm azi un spirit complicat al paternității întrucât tatăl și/sau mama, deși dorește să ofere copilului lor doar ce e mai bun pe Terra, sfârșește totuși prin a-și pune întrebări legate de libertatea de alegere a viitorului cetățean. E consimțită astfel o tragi-comedie legată de proceduri medicale („să-l vaccinăm sau nu!?” etc.), meniuri puritane („zahăr dublu rafinat sau zahăr de trestie sau free sugar” etc.) și educație aleasă (homeschooling, școală de stat sau privată) și, în final, ținta noastră, educație religioasă sau istorie a religiilor. Și cu cât suntem martori la mai multe pledoarii despre esențialitatea și exclusivitatea unor alegeri în detrimentul altora, cu atât nu reușim să ne apropiem de concluzii. Toate alegerile părinților agitați de certitudini tind să complice viața celui crescut în sânul familiei.

Nu, acesta nu e un eseu despre urgența instituționali-zării educației încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educația extra-institu-țională sau libertatea părinților în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștință.

Atunci când Ioachim și Ana au adus-o la templu pe Maica Domnului, cu siguranță nu au fost sfâșiați de întrebări interminabile despre viitoarea biografie a fiicei lor. Bineînțeles că această raportare avea ceva din cultura vremii, dar mai presus de toate, în mod universal și uman, ei au ales să ofere Mariei lucrul cel mai valoros din viața lor. Rămânea în seama acesteia, ca în anii următori, să aprecieze justețea și opțiunile ei de viață (câte puteau fi).

Lucrurile se întâmplă azi în sens invers. Nu mai credem în recunoștința viitoare a propriilor copii și îi bombardăm de mici cu șanse egale de viață pentru ca mai târziu, atunci când ei singuri vor alege, să nu ne poată reproșa nimic. Și această logică, această scădere a credinței în dragostea propriilor copii, în posibilitatea (ne)recunoștinței sau reproșului lor, aceasta ne agită încă de acum.

Astfel încât, atunci când le vorbim despre Dumnezeu, le prezentăm o oarecare posibilitate ca Cineva să existe și dacă totuși există, există „după ce împlinești 18 ani”. Refuzăm să oferim simplu, cald, sincer și părintește darul cel mai de preț al vieții noastre pentru că s-ar părea că, până la vârsta majoratului, Dumnezeu nu există; ulterior depășirii convenției sociale a maturității, Dumnezeu e liber să aleagă orice fel de intervenție în viața noastră pentru a ne convinge că există.

Frica de (ne)recunoștință ne-a transformat în ființe instabile și care nu dăruiesc, deși ar trebui să dăruim cu mult mai multă convingere ceea ce nu avem în mod îndestulător, după sugestia inspirată a monahului de la Rohia.

Să ne întoarcem la intrarea în biserică. Mitropolitul Antonie de Suroj descria credința într-o parabolă modernă în care se imagina noaptea pe o plută în largul oceanului, purtat de valuri într-o liniște tainică și fascinat de bolta cerească. Nu e totul, pentru că odată ajuns la mal și pășind agale pe nisipul plajei, omul va trăi certitudinea valurilor care îl leagănă, va avea încredințarea că ceva nevăzut locuiește adânc în el, va crede și va păstra toată viața această comoară.

În egală măsură și noi, fiii oamenilor și fiii lui Dumnezeu, ducem cu recunoștință în cămăruța sufletului nostru taina unei certitudini primite de la Dumnezeu și încredințată prin dragostea părinților. Nu, nu e inducție psihologică, să nu uităm că eram singuri pe ocean.

Acum ne putem întoarce la sărbătoarea noastră de la începutul Postului Crăciunului și să ne gândim la recunoștința Maicii Domnului și, de asemeni, a noastră: mulțumesc tată, mulțumesc mamă, mulțumesc Doamne Iisuse Hristoase că mi-ați dat doar ce era mai important în viață și anume certitudinea recunoștinței. Acum am intrat în Biserică.


Text apărut în revista Renașterea nr. 11, 2020, p. 5.

Ultimele articole

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț reprezintă o invitație a Sfântului Sinod adresată întregii noastre Biserici, dar mai cu seamă clerului, teologilor și monahilor de a medita asupra vieții și activității...

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Oamenii preocupați de cele spirituale au avut întotdeauna conștiința că au nevoie de un călăuzitor. Cărțile de înțelepciune ale Scripturii îi fericesc pe cei ce sunt călăuziți „căci dacă unul cade, îl scoală tovarășul lui” (Ecclesiastul 4, 10). Îl auzim și pe Solomon...

Mai multe din Eseu
Memento: „Iubirea și Occidentul”

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Denis de Rougemont este cunoscut publicului românesc prin excelenta sa apologie „Partea diavolului”, care descrie excepțional jocul silogismelor care au îndepărtat din conștiința publică europeană credibilitatea forței demonice, transformând-o într-un apendice istoric...

Pr. Crin Triandafil Theodorescu: „Frăția Psaltirii”

Pr. Crin Triandafil Theodorescu: „Frăția Psaltirii”

Părinte, asta am priceput, dar mai departe? Ce rugăciuni trebuie să fac? Hai, precis aveți dumneavoastră niște rugăciuni mai speciale. Mă uit lung spre el, derutat. Profilul recognoscibil al răscolitorului de panacee. Care culege de la călugări din schituri izolate...

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne propune o ierarhie în interiorul procesului de cunoaștere. Și pornește de la cea mai importantă – cunoașterea ce vine din experiența duhovnicească, generată de străluminarea Duhului Sfânt și concretizată în discernământul spiritual....

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

  Duminica Cincizecimii este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, deoarece în această zi, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de persoane, definind cea dintâi comunitate de creştini de la Ierusalim[1]....

În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...