Învierea Domnului | Cateheză

de | aug. 8, 2021 | Catehetica

Postul Adormirii Maicii Domnului | Cateheza a VIII-a

Excurs istoric:

Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății este Învierea Domnului sau Paștile. Toate praznicele cu dată schimbătoare depind de aceasta. Că e importantă, cea mai importantă, o dovedesc cele 3 zile dedicate sărbătorii. Cuvântul „paști” e moșternirea iudaică, pesah – trecerei sau sărbătoarea azimelor amintire a eliberării din Egipt și a trecerii prin Marea Roșie (Ieșirea 12, 27) prăznuită la 14 Nisan, la prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Noi nu sărbătorim eliberarea evreilor, dar știm că Hristos a fost răstignit cu prilejul acestei sărbători. Deci, singura legătură între cele două sărbători este omonimia, au același nume. Sântul Pavel, pentru a face diferența precis, spune, „Hristos, Paștile nostru S-a jertfit pentru noi!” ( 1 Corinteni 5, 7-8). Certă este vechimea acesteia, cea mai veche sărbătoare din Creștinism. În jurul ei, ca în jurul soarelui gravitează întregul calendar și cult al Bisericii.[1] 

Pentru creștini Paștile înseamnă: Cina Domnului, Pătimirile Domnului și Învierea Domnului. În vechime, ceea ce noi numim Săptămâna pătimirilor sau a patimilor se numea, tocmai comemorării celor trei evenimente pomenite, Săptămâa Paștilor sau Zilele Paștilor. „Cu timpul însă, înțelelesul de Paști s-a restrâns numai la sărbătoarea Învierii, așa cum înțelegem azi”.17

În ce privește data de serbare a Paștilor, încă din primul secol au existat diferențe semnificative între creștinii ce trăiau în diferitele regiuni ale imperiului. Aceste deosebiri au făcut ca pe agenda primului Sinod Ecumenic de la Niceea (325) să se încerce o uniformizare care să țină cont de următoarele: Paștile se vor serba întotdeauna duminica; „această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de

primăvară (pentru că așa calculau și iudeii data Paștelui lor, de care era legată data Paștilor creștine Ieșirea 12,27; Leviticul 23, 5-8);” dacă 14 Nisan va cădea duminica, atunci creștinii vor serba Paștile duminica viitoare pentru a nu se suprapune cu Paștile iudeilor. Data avea să o calculeze Patriarhia Alexandriei, unde știința astronomiei era cea mai avansată, și avea să fie comunicată la timp celorlalte zone ale Creștinătății, de regulă în preajma Nașterii Domnului[2].

Din nefericire, calculul era mai mult sau mai puțin precis, întrucât echinocțiul de primăvară nu era în toate regiunile fixat pe 21 martie. Discrepanța între Apus și Răsărit s-a mărit după ce Occidentul catolic a renunțat la calendarul iulina în favoarea celui gregorian, calendar la care Biserica Ortodoxă Română a aderat în 1924. Din cauza calendarelor diferite, din nefericire, nu avem uniformitate în serbarea Paștilor. Dorința este ca pe viitor să se ajungă la consens.[3] Din învățătura dogmatică a praznicului[4]:

  • Învierea este cel mai mare dar oferit omului după căderea în păcat;
  • Hristos a înviat, prin urmare vor învia și cei ce cred în El;
  • Toată lumea va învia, unii spre viața veșnică alții spre osânda veșnică de aceea faptele noastre pe pământ sunt importante;
  • Prin Înviere se sparg încuietorile iadului și se restabilește comuniunea din Dumnezeu și om.

Suportul nou-testamentar al praznicului:

Ioan 1, 1-17: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la

Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viața și viața era lumina

oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a un om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți sa creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut, întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din dorință trupească, nici din dorință bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos”.

Fapte 1, 1-8: „În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face și a învăța, până în ziua în care S-a înălțat la Cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a și înfățișat pe Sine viu, după pătimirea Sa, prin multe semne doveditoare, arătânduli-Se timp de patruzeci de zile și vorbindu-le cele despre Împărăția lui Dumnezeu. Și, fiind împreună cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, pe care – a zis El – ați auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, L-au întrebat, zicând: Doamne, oare în acest timp vei așeza Tu, la loc, împărăția lui Israel? Iar El le-a zis: Nu este al vostru a ști anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului.”

Reflectarea teologică a praznicului în imnografie:

Tropar: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”

Stihiră: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!” (Stihiră, Slavă…Și acum…)


[1] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, p. 261. 17 ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, p. 264265.

[2] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, p. 266.

[3] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, pp. 267–268.

[4] DUMITRU STĂNILOAE, Teologia Dogmatică…, vol. II.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Mai multe din Catehetica
Ce este Triodul / Perioada Triodului?

Ce este Triodul / Perioada Triodului?

Odată cu Duminica Vameșului și a Fariseului, în Biserica Ortodoxă începe Perioada Triodului, una din cele trei mari secțiuni ale anului bisericesc. Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul....

„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

1. Pregătirea aperceptivă[1] Se știe că omul moare fără aer. Dar se știe oare că sufletul omului fără rugăciune e sortit morții? Ne-am raportat vreodată la rugăciune ca la oxigenul vieții duhovnicești? Ce le-a spus Mântuitorul Apostolilor Săi când aceștia I-au cerut...