Învierea Domnului | Cateheză

de | aug. 8, 2021 | Catehetica

Postul Adormirii Maicii Domnului | Cateheza a VIII-a

Excurs istoric:

Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății este Învierea Domnului sau Paștile. Toate praznicele cu dată schimbătoare depind de aceasta. Că e importantă, cea mai importantă, o dovedesc cele 3 zile dedicate sărbătorii. Cuvântul „paști” e moșternirea iudaică, pesah – trecerei sau sărbătoarea azimelor amintire a eliberării din Egipt și a trecerii prin Marea Roșie (Ieșirea 12, 27) prăznuită la 14 Nisan, la prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Noi nu sărbătorim eliberarea evreilor, dar știm că Hristos a fost răstignit cu prilejul acestei sărbători. Deci, singura legătură între cele două sărbători este omonimia, au același nume. Sântul Pavel, pentru a face diferența precis, spune, „Hristos, Paștile nostru S-a jertfit pentru noi!” ( 1 Corinteni 5, 7-8). Certă este vechimea acesteia, cea mai veche sărbătoare din Creștinism. În jurul ei, ca în jurul soarelui gravitează întregul calendar și cult al Bisericii.[1] 

Pentru creștini Paștile înseamnă: Cina Domnului, Pătimirile Domnului și Învierea Domnului. În vechime, ceea ce noi numim Săptămâna pătimirilor sau a patimilor se numea, tocmai comemorării celor trei evenimente pomenite, Săptămâa Paștilor sau Zilele Paștilor. „Cu timpul însă, înțelelesul de Paști s-a restrâns numai la sărbătoarea Învierii, așa cum înțelegem azi”.17

În ce privește data de serbare a Paștilor, încă din primul secol au existat diferențe semnificative între creștinii ce trăiau în diferitele regiuni ale imperiului. Aceste deosebiri au făcut ca pe agenda primului Sinod Ecumenic de la Niceea (325) să se încerce o uniformizare care să țină cont de următoarele: Paștile se vor serba întotdeauna duminica; „această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de

primăvară (pentru că așa calculau și iudeii data Paștelui lor, de care era legată data Paștilor creștine Ieșirea 12,27; Leviticul 23, 5-8);” dacă 14 Nisan va cădea duminica, atunci creștinii vor serba Paștile duminica viitoare pentru a nu se suprapune cu Paștile iudeilor. Data avea să o calculeze Patriarhia Alexandriei, unde știința astronomiei era cea mai avansată, și avea să fie comunicată la timp celorlalte zone ale Creștinătății, de regulă în preajma Nașterii Domnului[2].

Din nefericire, calculul era mai mult sau mai puțin precis, întrucât echinocțiul de primăvară nu era în toate regiunile fixat pe 21 martie. Discrepanța între Apus și Răsărit s-a mărit după ce Occidentul catolic a renunțat la calendarul iulina în favoarea celui gregorian, calendar la care Biserica Ortodoxă Română a aderat în 1924. Din cauza calendarelor diferite, din nefericire, nu avem uniformitate în serbarea Paștilor. Dorința este ca pe viitor să se ajungă la consens.[3] Din învățătura dogmatică a praznicului[4]:

  • Învierea este cel mai mare dar oferit omului după căderea în păcat;
  • Hristos a înviat, prin urmare vor învia și cei ce cred în El;
  • Toată lumea va învia, unii spre viața veșnică alții spre osânda veșnică de aceea faptele noastre pe pământ sunt importante;
  • Prin Înviere se sparg încuietorile iadului și se restabilește comuniunea din Dumnezeu și om.

Suportul nou-testamentar al praznicului:

Ioan 1, 1-17: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la

Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viața și viața era lumina

oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a un om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți sa creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut, întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din dorință trupească, nici din dorință bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos”.

Fapte 1, 1-8: „În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face și a învăța, până în ziua în care S-a înălțat la Cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a și înfățișat pe Sine viu, după pătimirea Sa, prin multe semne doveditoare, arătânduli-Se timp de patruzeci de zile și vorbindu-le cele despre Împărăția lui Dumnezeu. Și, fiind împreună cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, pe care – a zis El – ați auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, L-au întrebat, zicând: Doamne, oare în acest timp vei așeza Tu, la loc, împărăția lui Israel? Iar El le-a zis: Nu este al vostru a ști anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului.”

Reflectarea teologică a praznicului în imnografie:

Tropar: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”

Stihiră: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!” (Stihiră, Slavă…Și acum…)


[1] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, p. 261. 17 ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, p. 264265.

[2] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, p. 266.

[3] ENE BRANIȘTE, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, vol. 1, pp. 267–268.

[4] DUMITRU STĂNILOAE, Teologia Dogmatică…, vol. II.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Mai multe din Catehetica
Despre Liturghia catehumenilor

Despre Liturghia catehumenilor

Sufletul ne îndeamnă să începem această cateheză cu un gând din Sf.Ioan de Kronstadt: „Ce poate fi mai măreț, mai mișcător, mai de-viață-făcător pe pământ decât slujirea Liturghiei? Aici se închipuie și se săvârșește cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu față de...

Ce este „Proscomidia”?

Ce este „Proscomidia”?

Împărăția din firidă, cum avea să o numească Mitropolitul Bartolomeu Anania, este locul tainic din biserică unde preotul pregătește darurile pentru Sfânta Liturghie. Acest loc se numește proscomidiar sau prothesis. De unde vine acest cuvânt? Din grecescul prothesis și...

Repere istorice despre Sfânta Liturghie

Repere istorice despre Sfânta Liturghie

Dintre toate slujbele pe care credinciosul ortodox le cunoaște, respectiv despre care poate spune câteva cuvinte, Sfânta Liturghie ocupă un loc de frunte. Încă de când creștinismul a făcut primii săi pași pe terenul înțelenit de gândirea și viața păgână, de când...

Despre moaște în învățătura ortodoxă

Despre moaște în învățătura ortodoxă

Sfinții, casnicii și prietenii lui Dumnezeu, stau înaintea noastră ca modele de urmat și ca mijlocitori. Nu este niciun dubiu că sfințenia este atinsă de toți care stau pe cărarea poruncilor divine. Sfântul este chipul omului mântuit, salvat. Kallistos Ware spune că...

Despre sfinți în învățătura ortodoxă

Despre sfinți în învățătura ortodoxă

Într-un context cultural materialist și puternic marcat de gândirea protestantă radicală, o gândire cvasi-iconoclastă, a vorbi despre oameni ca sfinți poate fi greu de înțeles. Așa cum am observat în cateheza precedentă, omul și-a pierdut, în ochii filosofiei...