Învierea prin Euharistie

de | mai 25, 2021 | Eseu

În Învierea lui Iisus Hristos regăsim în fiecare an bucuria dumnezeiască a salvării vieții noastre confruntate cu propriile resurse perimate. Ieșirea din fatidicul existențialism biologic, dominat de previziunile sfârșiturilor personale, ne este pusă la îndemână de părintească și dumnezeu-omeneasca mână a lui Hristos care ne scoate din iad, prinzându-ne de încheietura fragilității noastre.

Și nu metaforizez adevărul. Cu moartea (lui Hristos) pe moarte (a noastră) călcând înseamnă că în momentul imediat următor al morții pe cruce, Dumnezeu-Omul a biruit moartea, orice luptă între diavol și Dumnezeu neputând să aibă loc, nici măcar ca posibilitate. Această victorie nu înseamnă desființarea biologică a morții căreia încă îi suntem martori, ci învingerea morții drept condamnare eternă la întuneric și iad, apărute în urma păcatului protopărinților noștri, Adam și Eva. Prin Înviere, Hristos restaurează umanitatea afectată de gestul desprinderii voite de Dumnezeu și oferă libertatea trăirii în bucuria veșnică ce odihnește sufletele noastre, în lumina Celui de-a dreapta Tatălui.

Învierea lui Hristos a urmat jertfei Mielului hristic, adică a singurului reprezentant fără de păcat al umanității, care în același timp a fost și este deopotrivă și Dumnezeu și om adevărat, adică nu doar o persoană excepțională care s-a sacrificat pentru omenire și răspândirea unui mesaj moralizator (așa cum de altfel au existat și vor mai exista persoane unice cu mesaje unice). Iisus Hristos este începutul adevărului și al credinței pentru că persoana Lui înseamnă noua și singura veritabilă descoperire a Dumnezeirii într-o formă față de care nici vechii profeți mozaici sau întemeietori ai altor religii nu mai pot pretinde o comparație, întrucât învățătura Mântuitorului nu a reprezentat descrierea unui dumnezeu din cer, din univers sau din viitor, ci descrierea propriei Persoane Dumnezeiești.

Aceasta nu presupune că avem un Dumnezeu solipsist sau îndrăgostit de propria aură, ci înseamnă manifestarea puterii absolute a Dumnezeirii ca descoperire de Sine în dragoste chenotică față de oameni. Paradoxal, Dumnezeu S-a propovăduit pe Sine pentru a oferi vestea bună (etimologia Evangheliei) a rezidirii omului după căderea din paradisul nostalgiei universale. Discuția nu se poartă în jurul unei remanieri creaționale (ca și cum Dumnezeu îmbunătățește ceea ce nu a reușit să creeze optim la început), ci în refacerea legăturii cu Dumnezeu (re-legare…religio) prin cea mai curată și nevinovată jertfă cu putință, adică aceea a Dumnezeu-Omului, singurul fără de păcat și singurul care o poate face din dragoste absolută de om, fără intermedierea unor cauzalități secundare.

De aceea, spunem că înviem cu Hristos și prin Hristos, adică prin Euharistie. Această propoziție condensează adevărul (ca intenție). Spiritualitatea este Euharistia, credința creștină este Euharistia. Formula care rezolvă orice filosofie (neo)-platonică, orice mistică nesfârșită, orice palpabilitate intangibilă. Singura formulă care certifică autenticitatea unei credințe. Euharistia. Darul de mulțumire.

Dacă vrem să asimilăm decisiv șansa salvării oferite de Hristos, ne străduim prin mijloacele probate ale Bisericii să atingem învierea noastră. „Scopul vieții creștine stă în dobândirea harului Duhului Sfânt”, ne spune Sf. Serafim de Sarov și toate eforturile noastre sunt coalizate în obținerea acestuia.

Nicio prejudecată, nicio obstrucție, nicio prescripție cutumiară, nicio sensibilitate, nicio cădere sau victorie nu poate sta între noi și Euharistia oferită de Învierea lui Hristos.

Credința este Euharistia și euharistie, adică Împărtășanie și împărtășire. Orice altceva este undeva la limita proiecției auto-justificative, a culturii vremii, a duhului lumii, a influenței, a discuției. Euharistia este văzut și nevăzut într-o singură îmbucătură. Trăirea credinței creștine nu are fundament fără Euharistie. Pustnicii întrerupeau retragerea din lume pentru a se împărtăși în comuniune. Unii se hrăneau doar cu Euharistia, alții mai aveau o singură dorință înainte de moarte. De aceea, ne dorim să nu existe interdicții cutumiare în fața împărtășirii sau gardieni agresivi în fața singurului nostru contact cu sfințenia.

Euharistia nu e panaceu sau licoare magică. Ea nu rezolvă, nu e tonomatul cosmic cu soluții. Euharistia întreține, amplifică, desăvârșește gradual ceea ce deja există. Euharistia sfințește prin nădejde, credință și dragoste, în pași mărunți. Bineînțeles că putem trăi moralicește fără de aceasta, dar oare nu și flămânzii își lungesc foamea prin nemâncare?!

Pentru foamea și setea din noi, pentru strigătul din negura sufletului s-a născut Euharistia, trup și suflet, materie și duh, timp și veșnicie, om și Dumnezeu la un loc.

Trăirea credinței nu e ursuză, anostă și stupid elitistă. Spiritualitatea creștină (termen pretențios, dar ne-ezoteric, așa cum din nefericire s-a încetățenit în mediul ne-bisericesc) e pur și simplu trăirea duhovnicească a credinței. E ceea ce cerșim cu adâncul nostru.

Acum știu adevărul, Doamne! Mi-ai dat dragostea jertfelnică a crucii și lacrimile, să cer Euharistia întru Înviere.

Hristos a înviat!

Ultimele articole

Ion Agârbiceanu – scriitor român

Ion Agârbiceanu – scriitor român

Ion Agârbiceanu s-a născut la data de 12 septembrie 1882 în satul Cenade, în apropiere de Blaj. A moștenit de la părinții săi darul pentru a scrie povești remarcabile. Tatăl său era pădurar, om cu dragoste de carte, era abonat la multe ziare și reviste ale vremii, iar...

Mai multe din Eseu
În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Aspecte introductive De fiecare dată când Domnul vorbește despre judecată, în sufletele auditoriului își face loc parcă o ciudată tresărire. Culmea, deși există o adevărată apetență în rândurile anumitor categorii de credincioși pentru lecturile eshatologice. Însă, în...

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Considerată sărbătoare împărătească, Botezul Domnului denumită în popor şi Boboteaza, este ţinută la data de 6 ianuarie în Biserica Răsăriteană[1]; amintindu-ne de botezul primit de Mântuitor din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în râul Iordan[2]. Acest praznic se mai...