Ion Creangă – scriitorul copilăriei noastre

Acestea sunt cuvintele celebre ale scriitorului preluate din ,,Amintiri din copilărie” :

,, Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie ! ”

Scriitor român recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie. Acesta a fost Ion Creangă.

Nici în ziua de azi nu se știe cu exactitate data la care s-a născut marele scriitor cu toate că, el însuși a afirmat în ,,Fragment de biografie” că s-ar fi născut la data de 1 martie 1837, dar este cunoscută și o altă teorie conform căreia, autorul s-ar fi născut la data de 10 iunie 1839, potrivit unor mitrici (condici) de nou născuți din Humulești.
Tinerețea lui Creangă este foarte bine cunoscută publicului prin prisma operei sale capitale ,,Amintiri din copilărie”  . În 1847 a început școala de pe lângă biserica din satul natal. A fost fiu de țăran, pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa l-a încredințat bunicului matern, David Creangă, care l-a dus pe valea Bistriței, la Broșteni, unde a continuat școala.

După terminarea studiilor a fost timp de 12 ani a fost dascăl și diacon la diferite biserici din Iași. El a colaborat la elaborarea a patru manuale școlare, între care și un Abecedar (1868).

În 1875 l-a cunoscut pe Mihai Eminescu (care atunci era revizor școlar la Iași și Vaslui) cu care s-a și împrietenit. La îndemnul acestuia, el a scris cele mai importante opere ale sale (povești pentru copii și alte povestiri) . Din acestea amintim: Capra cu trei iezi (1875); Dănilă Prepeleac (1876); Fata babei și fata moșneagului (1877); Povestea lui Harap-Alb (1877);  Povestea unui om leneș (1878); Punguța cu doi bani (1875); Păcală (1880); Prostia omenească (1874); Ursul păcălit de vulpe (1880) ș.a. .
Opera ,,Amintiri din copilărie” reprezintă partea cea mai personală a lui Ion Creangă. Aceasta i-a stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, în care se vede totuși tonul poporan, – scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

Scriitorul a suferit foarte mult după decesul lui Eminescu, și al Veronicăi Micle. El a murit pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău.

 

Surse:

  1. CălinescuIstoria literaturii române dela origini până în prezentde […], București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1941.
  2. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, București – 1982.
Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ion Creangă – scriitorul copilăriei noastre
Loading
/
Octavian Goga (1 aprilie 1881 – 7 mai 1938)

Octavian Goga (1 aprilie 1881 – 7 mai 1938)

Octavian, fiu al preotului ortodox Iosif Goga și al învățătoarei Aurelia, cel supranumit și „poetul pătimirii noastre” vine pe lume într-o familie cu 4 copii la data de 1 aprilie 1881, în comuna Rășinari din județul Sibiu. Octavian Goga frecventează Școala Primară din...

Johann Sebastian Bach (31 martie 1685 –  28 iulie 1750)

Johann Sebastian Bach (31 martie 1685 – 28 iulie 1750)

Compozitorul german Johann Sebastian Bach vine pe lume în ultima zi a lunii martie a anului 1685, într-o familie de muzicieni renumiți cunoscută pentru faptul că a oferit de-a lungul timpului lumii, și în special domeniului muzicii, mai multe nume mari. Conform mai...

Johann Wolfgang von Goethe (28 august 1749 – 22 martie 1832)

Johann Wolfgang von Goethe (28 august 1749 – 22 martie 1832)

Johann Wolfgang von Goethe vine pe lume într-o familie înstărită, la data de 28 august 1749, în orașul Frankfurt am Main din Germania, fiind fiul unui înalt funcționar din acele timpuri. Povestea copilăriei lui Goethe nu este însă una fericită întrucât toți frații...

Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut la data de 9 martie 1934 într-o familie cu patru copii, în actuala regiune Smolensk din Rusia. Părinții săi, atât mama, cât și tata, lucrau în domeniul agriculturii, iar cât timp aceștia erau plecați, de creșterea celor mici se ocupa...

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven s-a născut în anul 1770 în Bonn, Germania, însă despre data exactă nu se știu prea multe lucruri. Cele mai multe surse consideră însă că aceasta ar fi cel mai probabil ziua de 16 decembrie. Despre Beethoven putem afirma că poate fi cu ușurință, în...