ÎPS Andrei, la Catedrala Mitropolitană: „Să îi iubim și pe cei ce ne urăsc pe noi”

de | oct. 3, 2021

În Duminica a 19-a după Rusalii, 3 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în fața Catedralei Mitropolitane „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, în prezența a numeroși credincioși clujeni.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Religia iubirii”, îndemnându-i pe cei prezenți să pună în practică iubirea față de semeni,  „pentru că Domnul Iisus Hristos, Cel care are a întemeiat religia creștină, este Iubirea prin excelență”.

 „Să îi iubim și pe cei ce ne urăsc pe noi! A-i iubi pe cei ce te iubesc pe tine este omenește, este firesc. A-i urî pe cei ce te iubesc pe tine este drăcește, dar a-i iubi pe cei ce te urăsc pe tine este dumnezeiește” a spus ierarhul, conform Evangheliei după Matei, capitolul 6, versetul 35: „iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi”.

Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, care a tâlcuit Evanghelia Duminicii a 19-a după Rusalii – Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor, i-a îndemnat pe cei prezenți sa transmită acest mod de viață și tinerilor.

„Suntem datori să transmitem și copiilor și tinerilor noștri această atitudine, acest fel de a gândi viața, să facă bine celor ce le fac rău, să iubească pe cei ce-i urăsc. Datori suntem să facem lucrul acesta noi, părinții și bunicii, noi, preoții și dascălii de la școală, să le transmitem principiile religiei iubirii. (…) Pentru că, privind în jur, uitându-ne la televizor cum se critică oamenii, cum se urăsc, cum se dușmănesc, realizăm că aceștia ar avea nevoie să citească de multe ori această Sfântă Evanghelie, pe care ați auzit-o citindu-se astăzi”, a spus Mitropolitul Clujului.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Andrei al Clujului s-a rugat pentru sănătatea Preasfințitului Părinte Episcop emerit Vasile Flueraș, precum și pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Mai multe fotografii AICI

 

 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

  Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la sfinţirea primei biserici a Mănăstirii Rohia, aceasta a fost gazda unui simpozion naţional. Manifestările au început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după care a fost oficiată o slujbă de mulțumire  pentru cei 90 de...

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

În ultima duminică din luna iulie, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Cehu Silvaniei, protopopiatul Zalău. Ierarhul a oficiat aici Sfânta Liturghie cu prilejul împlinirii a 20 de ani de pastorație și...

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Azi, duminică, 31 iulie, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare, înconjurat de un mare sobor de preoţi, de aproape sau mai departe, şi un număr impresionant de...