J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

de | ian. 3, 2024

„Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” spunea autorul celebrei trilogii, cunoscută azi mai ales în urma ecranizărilor din ultimii ani.

J.R.R Tolkien, a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic, autor al lucrărilor Hobbitul și Stăpânul Inelelor, părinte al genului literar „fantasy”.

S-a nascut in 3 ianuarie 1892 in Africa de Sud iar, după moartea tatălui său, se mută, împreună cu familia, în Anglia. De la mamă a primit o puternică educatie creștină, de catholic.

Încă din copilărie, după exemplul mamei, era pasionat de citit, de scris, de desenat și de natura.

După moartea mamei John şi fratele său intră sub tutela preotului catolic Francis Xavier Morgan, cel supranumit de însuşi J.R.R. Tolkien „al doilea tată” și care va asigura orfanilor o educație înaltă. Călăuzirea spirituală primită de la acesta se va reflecta și-n romanele lui, mulți critici văzând în acestea o bogată simbolistică religioasă. Astfel, în 1910, pe când avea 18 ani, John Ronald Reuel Tolkien este admis la Universitatea din Oxford. Înzestrat cu talent lingvistic, el parcurge până în 1925 toate treptele universitare și este primit ca profesor de literatură şi limbă engleză veche la această instituție.

A luptat în cele două Războaie Mondiale, care au  și inspirit mai multe scene și personaje din operele sale.

La 22 martie 1916 se căsătorește cu prietena lui din copilărie, Edith Bratt, cu care va avea 4 copii:John (născut în 1917), Michael (născut în 1920), Christopher (născut în 1924) şi Priscilla (născută în 1929) ce vor juca un rol deosebit de important în dezvoltarea operei lui. 

„Hobitul”, primul său roman, ia naștere în urma basmelor pe care Tolkien le povestea copiilor lui, încercând, prin exemplul lui Bilbo Baggins, personajul principal al cărții, să le insufle celor mici frumusețea virtuților și puterea binelui.

În jurul lui Bilbo Baggins, autorul va construi un întreg univers, Pământul de Mijloc, un tărâm cu o mitologie, istorie și peronaje vorbitoare de limbi fictive, inventate.

După publicarea primului său roman, „Hobitul” pe care-l finalizează în anul 1936, la încurajările prietenilor și copiilor, Tolkien scrie, între anii 1937-1948, „Stăpânul inelelor”, pe care-l publică în 3 volume și care-i aduce, în 1957, premiul literar „International Fantasy Award”.

Îndărătul acestor alegorii, narațiuni, perspective istorice, descoperim fără prea mare greutate și un nivel spiritual, etic, în esență religios. Ecourile evanghelice și christice (la Gandalf, la Frodo, în alte împrejurări) ar fi greu de ocolit. Elogiul și sublinierea unor valori precum familia, sacrificiul, loialitatea, generozitatea, vitejia, prietenia, dreptatea cumpănită, tradiția ocupă un loc central în cărțile lui Tolkien. Fantasticul se întemeiază pe realități morale dintre cele mai dure și mai puternice, realități în fond imposibil de înlăturat în viața oamenilor. (Cuvânt înainte la volumul coordonat de Virgil Nemoianu si Robert Lazu, J.R.R. Tolkien. Credință și imaginație, Editura Hartmann, 2005, pp. 5-9)

Remarcat datorită meritelor sale ştiinţifice, în anul 1960, J.R.R. este cooptat ca şi colaborator în colectivul traducătorilor Bibilei de la Ierusalim.

În 1973, pe 2 septembrie, autorul trece la cele veșnice, rămânând în memoria noastră ca unul dintre cei mai mari scriitori și un adevărat apologet al valorilor creștine. 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 - 2 septembrie 1973)
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

111 ani de la nașterea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț

111 ani de la nașterea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț

În data de 23 iulie se împlinesc 111 ani de la nașterea celui care avea să devină Sfântul Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul). A venit pe lume în satul Crăiniceni, județul Botoșani în familia unor țărani evlavioși, Maxim și Ecaterina, însă de mic a purtat crucea...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...

Peste 140.000 de români îşi serbează ziua numelui de Sfântul Ilie

Peste 140.000 de români îşi serbează ziua numelui de Sfântul Ilie

La Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul peste 140.000 de români îşi serbează onomastica, în 20 iulie. Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, 106.266 bărbaţi şi 35.790 femei poartă numele...

Ziua mărcii poștale românești este sărbătorită pe 15 iulie

Ziua mărcii poștale românești este sărbătorită pe 15 iulie

Ziua mărcii poștale românești este sărbătorită anual în data de 15 iulie. În această zi, în anul 1858, au fost tipărite celebrele mărci poștale românești „Cap de bour”. Evenimentul a avut loc la 18 ani după apariția primei mărci poștale din lume, cunoscută sub...