Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig este un chimist care a adus bogate contribuții atât în domeniul său de cercetare, cât și pentru noi, oamenii de rând. Invențiile sale ne-au făcut viața mai bună. A descoperit o metodă sănătoasă pentru a produce oglinzi, întrucât vechiile oglinzi turnate cu mercur erau un pericol de sănătate. Tot el a perfecționat formula pentru laptele praf. A descoperit cum să fie preparată carnea pentru a păstra mai multe valori nutriționale și a revoluționat prin exemplu propriu sistemul de predare în Universitățile care se învăța chimie.

Justus von Liebig s-a născut la data de 12 mai 1873 în Darmstadt. A fost al doilea din cei 10 copii ai negustorului de articole chimice, Georg Liebig. Încă de mic era fascinat de chimie. Îi plăcea să-l urmărească pe tatăl său cum amestecă chimicale pentru a crea vopsele. Obișnuia să împrumute cărți din biblioteca regală din Darmstadt pentru a găsi „rețete noi”. Apoi venea acasă și experimenta combinațiile chimice despre care a citit.

În perioada 1811-1817 a studiat la gimnaziul  Ludwig-Georgs. Pentru un scurt timp a fost ucenicul apotecarului Gottfried Pirsch, apoi, din anul 1820  a studiat la Universitatea din Bonn. În anul 1822 a obținut doctoratul la Universitatea din Erlangen.

Pentru că era un student excepțional, ducele de Hesse-Darmstadt și miniștri săi i-au oferit o bursă pentru a studia în Paris. Aici a experimentat cu chimicale foarte inflamabile și explozive. Și-a unit concluziile cu ale chimistului german Friedrich Wöhler și a descoperit că doi compuși chimici pot avea același număr de atomi, dar proprietăți diferite. Acest concept a fost caracterizat mai târziu drept „izomerism” de către cercetătorul suedez Jöns Jacob Berzelius.

În anul 1824 Alexander von Humboldt l-a finanțat pentru a preda la Universitatea din Giessen. Din acest moment, devine preocupat de chimia organică, un subiect încă insuficient explorat de cercetătorii vremii. El a fost primul om care a inventat îngrășământul chimic pentru plante bazat pe azot. De asemenea, prin observațiile sale a teoretizat mai detaliat factorii de care are nevoie o plantă pentru a crește la potențialul maxim. De asemenea a descoperit o metodă prin care putea face câte șase experimente pe plante pe zi. Înainte de el, cercetătorii nu reușeau decât unul sau două experimente pe zi. Cercetarea sa era atât de prolifică încât reușea să publice în medie 30 de articole pe an, în perioada 1830-1840.

Justus Liebig a devenit atât de popular încât tot mai mulți studenți veneau pentru a studia cu el. În anii 1830 Universitatea a fost nevoită să se extindă.

Metodele sale de predare și cercetare au fost atât de eficiente încât alte universități din lume și-au construit laboratoare după modelul său, atât în statele germane, cât și în  Royal College of Chemistry în Londra și în Universitatea din Harvard.

Tot de Justus von Liebig se leagă descoperirea  cloroformului, primul gaz folosit de medici ca anestezic în cursul operațiilor. În 1851, Justus von Liebig a descoperit un procedeu de precipitare a argintului pe o suprafață de sticlă, ceea ce a permis o fabricare mai ușoară a oglinzilor.Invenția lui nu a prins avânt decât după moartea sa, când oglinzile acoperite cu mercur au fost retrase din cauza riscului de sănătate. Oglinzile cu mercur au fost înlocuite cu cele acoperite cu argint, cum a propus Justus. În aceeași perioadă a îmbunătățit formula laptelui praf, pe care a comercializat-o. De asemenea a descoperit metode noi de preparare a cărnii pentru a se păstra mai multe valori nutriționale.

În anul 1845, ducele de Hesse-Darmstadt l-a numit baron.

În anul 1852 a renunțat să mai predea și s-a retras la Universitatea din Munich, unde a continuat să cerceteze și să experimenteze pe subiectele care îl interesau.

Unul din studenții săi, A.W. Hoffman scrie despre el că era o onoare să le predea. Cea mai mare mândrie  a lor este să fie discipoli ai lui Justus von Liebig.

Justus vom Liebig a trecut la cele veșnice în data de 20 aprilie 1873, la vârsta de 70 de ani. În decursul vieții a descoperit mulți compuși chimici care ne-au îmbunătățit viața de zi cu zi. De asemenea, prin exemplu propriu a reușit să îmbunătățească sistemul universitar de pretutideni în vremea sa.

 

Surse:

William H. Brock, Justus Von Liebig: The Chemical Gatekeeper, Cambridge University Press, Cambridge, 1997, pp. 1-2, 5,

https://www.britannica.com/biography/Justus-Freiherr-von-Liebig/Developments-in-agricultural-animal-and-food-chemistry

https://en.wikipedia.org/wiki/Justus_von_Liebig

https://www.famousscientists.org/justus-von-liebig/

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Justus von Liebig - chimist revoluționar
Loading
/
Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în anul la 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon din Bucureşti, într-o familie de evrei. Clasele primare le-a urmat o parte acasă, o parte la Școala Clemenţa. La Liceul „Spiru Haret” a fost singurul dintre cei patru elevi israeliţi...

Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Originar din Covasna (n. 11 mai 1926), Horia Colan a urmat studiile liceale la Arad și universitare la Timișoara, unde a absolvit, în 1941, cursurile Facultății de Electromecanică a Școalii Politehnice. Imediat după absolvirea facultății a devenit asistent...

Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

După anchete în beciurile Ministerului Afacerilor Interne, prin Sentința nr. 125 din 8 noiembrie 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost condamnat la 20 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Jilava...

Orologiul Mitropolitului Andrei Șaguna de la Negreni

Orologiul Mitropolitului Andrei Șaguna de la Negreni

Împlinirea a o sută cincizeci de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna (1 ianuarie 1809-28 iunie 1873) este o ocazie potrivită pentru a-l evoca, pentru a restitui momente inedite din parcursul său biografic și pentru a descoperi episoade...

Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924. Este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din...