La 210 ani de la naștere, Gheorghe Barițiu este comemorat în satul natal printr-un simpozion national cu participare internațională

de | mai 22, 2022 | Cultură

PS Părinte Benedict Bistrițeanul (episcopal vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului), Marinela Marc (director al Inspectoratului Județean Cluj), prof. Ioan Bolovan (membru corespondent al Academiei Române), inspector generali, inspectori școlari, directori de școală, cadre didactice din toate zonele țării  vor fi prezenți marți, 24 mai, la Jucu, la un simpozion care comemorează personalitatea istoricului și publicistului Gheorghe Barițiu. 

Anul acesta, pe 4 iunie, se împlinesc 210 ani de la nașterea istoricului și publicistului român transilvănean Gheorghe Barițiu, nimeni altul decât întemeietorul presei românești din Transilvania. Născut la Jucu de Jos, istoricul, ziaristul și omul politic Gheorghe Barițiu a întemeiat Gazeta de Transilvania, a fondat Societatea Astra, al cărei președinte a fost și a lăsat drept moștenire o operă ce cuprinde aspecte variate de istorie economică, social, culturală și religioasă. Gheorghe Barițiu, figură importantă a Revoluției din 1848 din Transilvania, în colaborare cu Timotei Cipariu, au pus bazele Asociației Transilvane pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român. A fost secretar și președinte al ASTREI, a editat revista Transilvania pe care a și condus-o timp de 21 de ani.

La 210 ani de la naștere, Gheorghe Barițiu este comemorat în satul natal printr-un simpozion national cu participare internațională

Personalitatea marelui om de cultură va fi evocată în această săptămână, marți, 24 mai, în cadrul unui simpozion national cu participare internațională intitulată „Esențe Românești. Personalități ale culturii și învățământului în România modernă și contemporană”. Aflat la prima ediție, evenimentul se dorește a deveni o constantă, după cum ne-a mărturisit chiar directorul Școlii Gimnaziale din Jucu de Sus, ce poartă numele lui Gheorghe Barițiu, prof. Trohonel Mădălin Gheorghe Lucian. Organizatorii simpozionului sunt Școala Gimnazială „Gheorghe Barițiu” din Jucu de Sus, Asociația cultural-istorică „Amicii trecutului nostrum istoric – ATNIS”, Primăria Comunei Jucu, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Jucu de Jos. Simpozionul este structurat în două părți, una dedicate cadrelor didactice și o alta elevilor. În acest sens vor avea loc comunicări științifice, vor fi susținute referate metodice, eseuri realizate de de educatori, învățători, profesori, prihologi școlari și elevi. Evenimentul va debuta cu o slujbă Te-Deum, oficiată de PS Părinte Benedict Bistrițeanul, alături de Părintele Dan Hognogi și de starețul Mănăstirii Nicula, părintele arhimandrit Nicolae. Potrivit programului vor urma luări de cuvânt ale invitaților, printre care îi amintim pe prof. univ. dr. Ioan Bolovan (directorul Instititului de Istorie „Gheorghe Barițiu” al Academiei Române și membru corespondent al Academiei Române), Marinela Marc (director al Inspectoratului Școlar Județean Cluj) și organizatorii. Au fost invitați președintele Societății Cultural – Patriotice Avram Iancu din România, Tiberiu Groza, poetul Mihai Petean, fiu al satului, realizatorul statuii lui George Barițiu din Parcul amenajat la Jucu de Jos, dl. Ioan Rusu, comandantul Unității Militare din Jucu, Col. Florin Zirbo, cadre didactice și elevii scolii gimnaziale ,,George Barițiu’’ din localitate, reprezentanți ai autorităților locale, precum și a Societăților Avram Iancu și ASTRA. Este de așteptat să ia cuvântul prin intermediul mijloacelor online și președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Înainte de izbucnirea pandemiei, tot la Jucu, la bustul lui Gheorghe Barițiu, amplasat în Parcul de la Jucu de Jos, realizat de Ioan Rusu, a fost omagiat întemeietorul presei românești din Transilvania, la 209 ani de la naștere, printr-un eveniment cultural, organizat de Primăria Comunei Jucu, Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” și Despărțământul Cluj al Societății „ASTRA”. De asemenea, o stradă din Jucu îi poartă numele, în egală măsură și Școala Gimnazială, în curtea cărei există un bust al marelui căturar, iar autoritățile locale au în proiect amenajarea în viitorul apropiat a unui muzeu și a unei biblioteci. În prezent se află în proces de restaurare un bust al lui Gheorghe Barițiu care va fi ridicat în curtea Bisericii Ortodoxe din Jucu de Jos.

Ultimele articole

Bolile de inimă, între prevenție și tratament

Bolile de inimă, între prevenție și tratament

Ediția de săptămâna aceasta a dialogului cu pr. dr. Bogdan Chiorean, medic și preot, directorul Centrului de îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie”, din Cluj-Napoca, o dedicăm bolilor de inimă. Știați că, la nivel mondial, peste 18 milioane de oameni mor anual din cauza...

Mai multe din Cultură
Editura Renașterea la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Editura Renașterea la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului participă, și în acest an, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Vineri, 16 septembrie, editura noastră invită publicul iubitor de lectură la lansarea volumului „Parabolele Domnului” al...

Peste 17.000 de spectatori la WonderPuck 2022

Peste 17.000 de spectatori la WonderPuck 2022

De-a lungul unui weekend în care dress code-ul a constat în umbreluțe colorate, pelerine și cizme de ploaie, Festivalul Stradal WonderPuck a reunit un număr impresionant de spectatori. Peste 17.000 de persoane s-au bucurat de-a lungul a trei zile de spectacole de...