Liturghie arhierească, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău

de | feb. 17, 2019

Duminică, 17 februarie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan-Roman Cernucan-Moș, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama parohiei Răstolțu Deșert, din Protopopiatul Zalău. După rostirea cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe părintele paroh Vasile Rus pentru întreaga activitate desfășurată, urându-i ani îndelungați, întrucât, în data de 12 februarie, acesta  și-a serbat ziua de naștere.

Lăcașul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construit între anii 1930-1934, fiind o adevărată bijuterie arhitecturală a Zalăului. În perioada regimului comunist, dar și după aceea, biserica era cunoscută drept „catedrala” din Zalău sau „mănăstirea”, iar cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, aici, se adunau credincioși din tot Sălajul, pentru slujba de priveghere, în acele vremuri județul Sălaj neavând o mănăstire la care aceștia să meargă pentru rugăciune.

În urma unor ample lucrări de consolidare și repictare a lăcașului de cult, în data de 5 septembrie 2010, Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit biserica. Atunci, Preasfinția Sa, a acordat părintelui paroh Vasile Rus distincția „Crucea Sălăjană”, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

În duminica a 5-a după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare,...

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Clujenii sunt așteptați joi, 6 iulie 2017, la o nouă seară culturală organizată în muzeul Mitropoliei Clujului. Invitată va fi cunoscuta și îndrăgita actriță Elena Ivanca de la Teatrul Național din Cluj, care va susține spectacolul „Viața noastră Legănătoare”, un...

Liturghie Arhierească la Parohia Crișeni

Liturghie Arhierească la Parohia Crișeni

Duminică, 2 iulie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Crișeni, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu...