Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Treznea

de | mart. 21, 2021

Duminică, 21 martie 2021, credincioșii parohiei Treznea au îmbrăcat straie de sărbătoare. Bucuria a fost dată de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Petroniu care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și preotul Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și  preotul Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul paroh Dacian-Ionuț Știrb, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate.

Localitatea Treznea este situată la poalele Meseșului, fiind o așezare veche, certificată arheologic încă din neolitic. Prima atestare documentară a satului provine din anul 1440, când localitatea apare sub numele de „Ewrdekwth”. Denumirea de Treznea derivă de la o casă ce se afla în pădurea dinspre Ciumărna, care a fost trăsnită.

De trecutul parohiei se leagă existența a două mănăstiri. Prima este menționată într-un inventar al mănăstirilor de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Blaj, iar cea de-a doua mănăstire este consemnată într-o scrisoare a episcopului Petru Pavel Aron, reprodusă de Augustin Bunea, în „Episcopii Petru Paul Aaron și Dionisiu Novacovici”, aceasta fiind arsă din ordinul generalului Bucov.

Actualul lăcaș de cult, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construit în anul 1872, sub îndrumarea preotului Iradion Labo, prin jertfa credincioșilor din această parohie, de meșteri anonimi, pe locul unde, înainte, a existat o bisericuță de lemn. În anul 1927, în urma unor degradări severe, biserica a fost renovată, iar în anul 1928, aceasta a fost sfințită de episcopul Nicolae al Clujului. Alte lucrări de renovare a lăcașului de cult s-au mai efectuat între anii 1980-1985, sub păstorirea părintelui Ioan Avram, tot atunci biserica fiind înfrumusețată cu pictură, efectuată în tehnica frescă, de pictorul Nicolae Hilchi.

Ultima renovare majoră a lăcașului de cult a avut loc în decursul anului 2007, prin strădania preotului Trandafir Vid. Începând cu anul 2011, preotul Dacian-Ionuț Știrb a fost numit paroh, iar sub păstorirea sa  au fost serie de lucrări de înfrumusețare a bisericii și de renovare a casei parohiale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Resfințirea bisericii din Parohia Dolheni

Resfințirea bisericii din Parohia Dolheni

Duminică, 5 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dolheni, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a...

Sfânta Liturghie Arhierească în parohia Tihău

Sfânta Liturghie Arhierească în parohia Tihău

Duminică, 22 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Tihău, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei, au...