Lumina Ortodoxiei, descoperită prin fotografie

de | apr. 15, 2016 | Actualitatea religioasă

Galeria „Horeb”, aflată la subsolul bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din cartierul clujean Mărăști, a fost marți seara plină de tineri, veniți să participe la vernisajul expoziției Lumina Lină, Lumina Ortodoxiei.

Vernisajul a început la ora 18:00, în prezența Mitropolitului Andrei al Clujului, care a vorbit cu acest prilej despre Hristos, Lumina Lumii. Ierarhul le-a explicat tinerilor, că atunci când intrăm în comuniune cu Dumnezeu, noi înșine putem fi învăluiți de lumină. În susținerea acestei idei Părintele Mitropolit a oferit și câteva exemple scripturistice, unul dintre ele fiind Moise, explicând totodată că prin Lumina Sa Dumnezeu ni se descoperă:

Lucrările expuse pe simezele galeriei de artă aparțin tânărului inginer Dan Tivadar, un pasionat fotograf, membru activ al grupului de tineri al parohiei „Sfântul Ilie”.  Acestea sunt  de fapt imagini realizate de el în urma mai multor pelerinaje la mănăstirile și bisericile ortodoxe din țară. Ideea de a exploata tema luminii i-a venit tânărului fotograf, după cum chiar el a menționat, în urma unui pelerinaj în Sfântul Munte Athos, unde a fost fascinat de lumina ce inunda bisericile mănăstirești de acolo. Artistul a spus că de fapt expoziția este o invitație deschisă în a merge și vedea aceste locuri minunate din țara noastră:

Tânărul fotograf Dan Tivadar a reușit prin această primă expoziție a sa  să redea prin pozele sale mici colțuri de Rai, în care Harul Divin se simte scoborât ca prezență luminoasă, a spus curatorul expoziției, Florin Gherasim, care a declarat că vede în tânărul fotograf o mare ambiție și un potențial încă neexplorat. La finalul expoziției grupul de psalți „Sfântul Ioan Damaschin”, condus de prof. Sorin Albu au interpretat, în aplauzele tuturor, cântarea religioasă Lumină Lină, ce dă și titlul expoziției.

Cei ce au participat la vernisajul expoziției „Lumina Lină, Lumina Ortodoxiei” au putut cumpăra și un album de fotografii cu același titlu, fondurile strânse din vânzarea lui fiind destinate, la cererea autorului, Centrului „Sfântul Onufrie” de la Mănăstirea Florești.

Expoziția poate fi vizitată la Galeria Horeb până în luna mai când va pleca spre Sighet.

Ultimele articole

REPORTAJ: Lumea satului, pentru tinerii europeni

REPORTAJ: Lumea satului, pentru tinerii europeni

Miile de tineri prezenți în aceste zile la Cluj-Napoca au posibilitatea de a se familiariza cu lumea satului românesc. Ei pot admira și cumpăra obiecte populare autentice din zona Clujului, dar și din țară. De asemenea, pot cunoaște meșteșugurile tradiționale, așa cum...

Ateliere, teatru și muzică, pentru tinerii europeni veniți la Cluj

Ateliere, teatru și muzică, pentru tinerii europeni veniți la Cluj

Tinerii din întreaga lume au avut parte sâmbătă la Cluj de o zi plină, cu multe amintiri frumoase. Ei au vizitat orașul, au învățat să cânte la chitară și au realizat o serie de cadouri pentru prietenii de acasă. Cei care au dorit să cunoască mai bine capitala...

Dan Bittman: „Tinerii să trăiască frumos și să nu se mintă”

Dan Bittman: „Tinerii să trăiască frumos și să nu se mintă”

Piața Unirii din Cluj-Napoca a fost plină de veselie și culoare vineri seara. Miile de tineri ortodocși din România și din lume, îmbrăcați în tricouri albastre, au avut parte de un concert de zile mari susținut de trupa Holograf. Ei au cântat timp de aproximativ o oră...