Mai multe cruci ridicate la Berchieșu, în memoria eroilor Revoluției de la 1848

de | iul. 27, 2021 | Cultură

Zece cruci din lemn au fost ridicate de sătenii din Berchieșu pe drumul care duce spre ,,Valea Sângelui”, locul unde în anul 1848 au suferit moarte martirică 40 de bărbați, majoritatea din Berchieșu, dar și din satele din împrejurimi.

Troițele au fost sfințite duminică, 25 iulie a.c., după Sfânta Liturghie.

La eveniment au participat inițiatorii acestui proiect, Daniel Rusu, fiu al satului, credincioși ai parohiei, donatorii crucilor, preotul Marius Souca din parohia Frata, și preotul Vasile-Florin Negru din Berchieșu. Totodată, au fost prezenți  diacul Ioan Moldovan din Berchieșu, jucăuș, declarat Tezaur Uman Viu și Traian Balcău, rapsod popular din Ceanu Mare.

La final, preotul Marius Souca le-a vorbit celor prezenți a despre  importanta și simbolistica Crucii. La rîndul său,  preotul paroh Vasile-Florin Negru a mulțumit tuturor pentru jertfă și bunăvoință și a precizat că până la sărbătoarea Sfinților Apostoli de anul viitor se vor mai dărui astfel de cruci, încât fiecărui suflet de martir îi v-a fi ridicată o cruce.

Anual, de sărbătoarea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, mai mulți preoți din satele învecinate Berchieșului oficiază pe ,,Valea Sângelui” slujba Parastasului pentru cei 40 de martiri. Aici, autoritățile locale  au  ridicat  și un monument, opera sculptorului clujean Liviu Mocanu.

 

 

 

 

Ultimele articole

Despre smerenia urbană

Despre smerenia urbană

Smerenia înseamnă să fii în inimă cu Predica de pe Munte și Cele Nouă Fericiri, dar să vezi că te-ai înzăpezit pe muntele Celor Zece Legi și nu poți căuta la Rugul Aprins al credinței. Smerenia înseamnă să vrei să ajungi pe Muntele Taborului, dar să te împotmolești pe...

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 26 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Mai multe din Cultură
Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Două cărți dedicate Protopopului Martir Aurel Munteanu și una de istoriografie bisericească vor fi lansate joi la Muzeul Mitropoliei Clujului. Titlurile dedicate protopopului martir sunt apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului: „Protopopul Aurel...

„Ziua Muntelui”, sărbătorită în localitatea clujeană Mărișel

„Ziua Muntelui”, sărbătorită în localitatea clujeană Mărișel

În localitatea clujeană Mărișel are loc, la finalul acestei săptămâni, un eveniment deja  cu tradiție, intitulat „Ziua Muntelui”. Manifestarea, organizată de Centrul Județean Pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, împreună cu Primăria și...

Concursul Internațional „Gheorghe Dima” revine cu ediția a 19-a

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită la o nouă ediție a Concursului Internațional „Gheorghe Dima” – secțiunea Dirijat Coral. Acesta va avea loc în perioada 13 – 17 septembrie 2021, iar organizatorii concursului își propun ca, odată cu promovarea...