Maica Domnului, model de leadership

de Spiritualitate

Prin modul ei de a se comporta ca mamă și femeie, dar și prin felul ei de a îmbina dragostea cu delicatețea și discreția, Maica Domnului a fost și un adevărat model de leadership. Unul aparte, ce ar avea multe de spus societății noastre, dacă ar fi luat în considerare.

Fără a avea nevoie să ocupe prim-planul vieții publice, așa cum o fac adesea oamenii ce conduc astăzi diferite instituții, sau au vizibilitate în plan social, Maica Domnului a ocupat spațiul fruntaș în inimile celor care au cunoscut-o și au intrat în contact cu ea. Îl ocupă, precum se poate lesne vedea, și-n cele al creștinilor, de mai bine de două milenii. Cu candoarea-i specific maternă, a știut să-și ajute Fiul și uneori i-a influențat deciziile. A demonstrat, asemenea lui Hristos că, un adevărat leader, un conducător genuin, nu trebuie să stea departe de cei pe care îi călăuzește, să se așeze pe un piedestal de pe care să dea ordine. Nu! Rolul lui e să stea alături de ai săi, în mijlocul mulțimilor, confundându-se cu ele! Doar așa poate ajunge cu adevărat să înțeleagă nevoile oamenilor, să vină în întâmpinarea lor și să le fie de ajutor! Interacțiunea empatică se realizează mult mai ușor când cel chemat să gestioneze probleme emoționale, de management al mulțimilor sau de alt fel, se găsește în mijlocul problemei, nu la distanță, în afara ei, pe un podium. Realitatea e mai ușor de cunoscut astfel, iar neprevăzutul e mai ușor de preîntâmpinat. E adevărat că uneori, din afară, lucrurile pot fi evaluate cu mai multă obiectivitate, însă un bun organizator e capabil să rămână în același timp membru al grupului și să privească în perspectivă. Să aibă viziune.

Maica Domnului demonstrează de asemenea că nu respectul declarativ, adesea nesincer, ce maschează interese ascunse, al celor din jur, trebuie să reprezinte motivul unei acțiuni. Dimpotrivă, exceptând întâlnirea cu Elisabeta, în care beneficiază de frumoase cuvinte din partea acesteia, s-ar putea spune că nu are parte de laude declarative decât după moarte. Își conștientizează calitatea de leader, fără a avea nevoie de confirmări din partea cuiva. Nu le cere, nu se lasă lingușită, e conștientă de rolul ei, dar totușui acesta nu o face să se îngâmfe. Dimpotrivă, lasă ca Hristos să se folosească de modelul ei ca de un exemplu, în a-i motiva pe alții. Ilustrativ este pasajul în care femeia din popor o laudă, iar El arată că întreaga lume este chemată să fie părtașă la fericirea Maicii, prin împlinirea cuvintelor Scripturii: „Fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el”. Oferă aici o mărturie a faptului că fericirea ei își trage seva din ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Din el își trage seva și calitatea ei de leader. Fecioara Maria nu ține să impună un model de lider autoreferențial. Dimpotrivă, superioritatea ei rezidă în faptul de a arăta mereu înspre Dumnezeu, de a se plasa într-o relație de firească continuitate cu Acesta.

Calitatea de conducător a Maicii are de asemenea o altă particularitate, aceea de a se manifesta prin elemente ce-i relevă calitatea de mamă. De aceea, ea nu mustră, ci mângâie, alină. Nu vine să dea ordine, ci călăuzește cu blândețe, iar eficiența ei nu se măsoară în targeturi cu valoare efemeră, ci în statornicirea unor principii cu valabilitate veșnică.

Într-o societate atât de robită de consum și de tentaculele lui, poate că nu ar fi rău să ne gândim mai atent la schimbarea de paradigmă pe care ar putea să o producă alegerea, de către marii conducători ai lumii, a Maicii Domnului ca model în activitatea slor. De bună seamă, multe dezastre de natură morală, psihologică și chiar economică ar putea fi evitate. Iar efectele benefice ar fi pe termen lung…


Foto: Ioan Popa – Frescă Mănăstirea Nicula

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Maica Domnului, model de leadership
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face | Mitropolitul Andrei

Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face | Mitropolitul Andrei

Una din sărbătorile mari ale Maicii Domnului este Bunavestire, pe care o prăznuim la 25 martie. Ne amintim acum de ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit-o pe Sfânta Fecioară că ea Îl va naşte pe Mesia (Luca 1, 26-38) şi acum Se zămisleşte dumnezeiescul Prunc...

Primele trei zile din Postul Mare

Primele trei zile din Postul Mare

Cele trei zile ale Postului Mare au mai mult sensul de a-l obişnui pe creştin cu postul, cu înfrânarea. Apoi, când va mânca în fiecare zi la ceasul al nouălea (ora 3 după-amiază), va considera aceasta prăznuire. - Gheronda, care este noima celor trei zile? - Cele trei...

Postul Paștilor durează mai mult de 40 de zile?

Postul Paștilor durează mai mult de 40 de zile?

Postul Paștilor, Păresimile sau Patruzecimea – adică postul dinaintea Învierii Domnului – este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. În primele trei secole creștine, durata şi felul postirii nu erau uniforme în tot...

Post integral | Mitropolitul Andrei

Post integral | Mitropolitul Andrei

Nu ştiţi voi postul care Îmi place?- zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de...

„Săptămâna albă“. Începe lunga călătorie a Postului Mare

„Săptămâna albă“. Începe lunga călătorie a Postului Mare

După îndătinata tradiţie liturgică, înainte de începerea Postului Mare parcurgem o perioadă de trecere, numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului. Aceste numiri reprezintă o formulare populară a perioadei de şapte zile dinaintea postului propriu-zis, în...