În ziua de 25 martie, Biserica Ortodoxă prăznuiește sărbătoarea Bunei-Vestiri, moment ce rememorează înștiințarea Mariei de către Arhanghel că îl va naște pe pruncul divin. Textul scripturistic de la Sfântul Evanghelist Luca din capitolul 1 (24-38) ne istorisește momentul trimiterii, de către Domnul a Arhanghelului Gavriil în Nazaretul Galileii, la o fecioară pe nume Maria, ce era logodită cu Iosif, cel din casa lui David. Vestitorul divin i-a adresat cuvintele, rămase până astăzi memorabile: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată ești tu între femei”. Văzând nedumerirea Mariei, Îngerul a încredințat-o de adevărul divin spunându-i a nu se teme, căci ea este unică între toate femeile lumii, cea care a aflat blagoslovire dumnezeiască și continuând i-a explicat, zicându-i: „Iată vei zămisli în pântece și vei naște un Fiu, căruia îi vei pune numele de Iisus”. Mărturisindu-i, așadar importanța celui ce se va naște din ea și a cărui împărăție nu va avea sfârșit. Mirată, Maica Domnului a întrebat îngerul cum se va petrece aceasta deoarece ea nu era căsătorită. Răspunzând Arhanghelul i-a zis: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceasta și sfântul care se va naște din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu”. Spre încredințare, Gavriil îi amintește de Elisabeta, ruda ei cea care a zămislit un fiu la bătrânețe (fiind deja în a șasea lună), fiind considerată stearpă, dar având în vedere că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Auzind toate acestea, Maria a consfințit prin cuvintele: „iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău”, după care îngerul a plecat de la ea[1].

***

Iconografia temei face parte dintre cele mai vechi cunoscute din istoria creștinismului, fiind întâlnită încă din veacul al II-lea, în pictura catacombelor din Roma, ne referim desigur la cea din catacomba Priscillei. De atunci și până astăzi tema a rămas în ansamblul ei neschimbată, ca și compoziție și personaje, diferența o fac detaliile. Printre aceste detalii, amănunte reținem postura și gesturile celor două figuri ce se încadrează într-unul din cele trei momente ale dialogului purtat. Cel dintâi este legat de apariția Arhanghelului cu salutarea Mariei, transpus iconic prin întoarcerea Fecioarei și scăparea fusului. Cel de al doilea moment este mirarea și prudența Maicii Domnului, tălmăcite plastic prin palma întoarsă a Fecioarei spre privitor. Al treilea moment final cu acceptarea ei, ne-o arată pe Născătoarea de Dumnezeu plecându-și capul încrezătoare și având mâna la piept, de data aceasta desemnând învoiala și supunerea voinței divine[2].

Printre operele ce fac parte din colecția muzeală de la Catedrala din Timișoara, menționăm frumoasa icoană cu tema Bunei-Vestiri, aparținând veacului al XVIII-lea.[3]

Stilul acestei reprezentări iconografice se încadrează în așa numitul curent rural, stil de pictură reprezentativ pentru zugravii bănățeni și care este influențat de epocile anterioare veacului al XVIII-lea, având puternice legături cu tradiția, și mai precis cu cea venită din Țara Românească. Acest stil nu era în mod special unul popular, ci avea o bază solidă în cunoașterea și respectarea Erminiei bizantine, chiar dacă în mare parte icoanele făurite erau destinate bisericilor din sate, de unde proveneau și pictorii, respectivii creatorii talentați.

În mod special icoanele bănățene din școala rurală sau din curentul rural se identifică prin desenul simetric și expresiv, culorile dispuse decorativ ce acoperă spațiul compozițional făurit într-o gamă clară de: roșu, albastru, ocru, verde, toate în nuanțe diverse, având în vedere expresia severă a chipurilor, ce se detașează cu claritate de pe fondul decorativ.^[4]

Proporția personajelor este, în general mai scundă, îndesată, ele fiind pictate cu o oarecare naivitate a stilului, iar în ceea ce privește peisajul și clădirile, acestea se caracterizează printr-o simplificare voită.

Icoana Bunei-Vestiri provine de la Biserica din Stamora-Română, județul Timiș. Compoziția înfățișează cele două personaje consacrate, Arhanghelul Gavriil și Fecioara Maria. Arhanghelul apare în partea stângă și binecuvintează cu dreapta sa, având totodată în mâna cealaltă un crin înflorit – semn al purității Fecioarei[5]. El poartă un himation roșu decorat cu puncte albe, dispuse ritmic triunghiular, în vreme ce, himationul ce se așează deasupra este colorat într-o nuanță verde-albăstrie, închis. De asemenea, el are aripile rânduite simetric, încadrându-l de o parte și de cealaltă, subliniindu-i proporția puțin greoaie.

Maica Domnului, de partea opusă este redată în picioare, înaintea unui jilț. Ea are mânile dispuse diferit, astfel cea dreaptă e întinsă către vestitor, iar cea stângă e lăsată în jos, atârnând frumos pe lângă corp. Reținem faptul că în gestica și poziționarea figurilor, dar mai cu seamă în reprezentarea Mariei sunt îmbinate cele două momente menționate anterior – Fecioara acceptă, dar încă este prudentă, întinzând mâna către Arhanghelul Gavriil. Născătoarea de Dumnezeu este înveșmântată într-o palla verde – albastru cu dominanta întunecată, are mânecuțe roșii și un maforion, tot roșu, împodobit cu flori aurii, stilizate. În spatele figurilor se ridică două clădiri simetrice, distinct colorate fiind legate între ele de o treia, puțin mai scundă. Deasupra lor se observă fondul albastru, rafinat pe care sunt scrise cu litere chirilice: Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu. Ambele personaje sacre poartă nimburi în nuanțe de ocru, fiind conturate de un cerc înnobilat cu o linie roșie.

Valorația carnației existentă și vizibilă la portrete și mâini este realizată dintr-o proplasmă de culoarea brun, peste care este rândută carnația și semicarnația, ambele dominate de ocru amestecat cu alb, fiind vizibile și accente de roșu deschis la buze și pe obraji.^[6]

Dominanta de roșu în acord contrastant cu verdele și albastrul întunecat, întregesc ansamblul consonant și echilibrat al icoanei și lasă privitorul să vizualizeze chipurile sfinților cu ochii mari, bine accentuați, sprâncenele grațios arcuite și fețele ovale corespunzătoare iconografiei românești.

Privind armonia icoanei să retrăim momentul sărbătoresc istorisit în troparul praznicului: „Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine![7] (Tropar, glas 4)”

[1] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed. Sophia, București, 2005, pp.69-70.

[2] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București, 2006, pp. 184-185.

[3] Muzeul de Artă bisericească veche, Ed. Magic Print, Onești, 2019, p. 52.

[4] Alexandru Efremov, Icoane românești, Ed. Meridiane, București, 2003, p. 154.

[5] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 101.

[6] Alexandru Efremov, Icoane românești, p. 231.

[7] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, p. 71.

Foto: Buna-Vestire, tempera pe lemn, sec. al XVIII-lea, Muzeul Catedralei Mitropolitane, Timișoara