Mănăstirea maramureșeană Moisei și-a sărbătorit hramul de iarnă

de | feb. 3, 2020

Duminică, 2 februarie 2020, de praznicul Îmtâmpinării Domnului, cea mai veche mănăstire din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, și-a sărbătorit hramul de iarnă. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului,  în fruntea unui sobor de preoţi şi arhidiaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu. La slujbă au luat parte, alături de credincioși c din Moisei şi satele din jur, printre care foarte mulţi tineri, cadre didactice, oameni de cultură şi artă din localităţile de pe Valea Izei şi Valea Vişeului.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul s-a referit la praznicul Întâmpinării Domnului şi la pericopa evanghelică ce se citeşte în această zi.

 „Astăzi îl vedem pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos care fost adus la templul din Ierusalim ca să fie închinat lui Dumnezeu, după tradiţia iudaică, la 40 de zile de la naştere. Aici, la templu, este întâmpinat de bătrânul Simeon, care aştepta de mult timp venirea Fiului lui Dumnezeu şi împlinirea tuturor prorociilor. Această zi ne aduce aminte de ascultarea de Dumnezeu, o vedem pe Maica Domnului oferindu-şi pe Fiul ei omenirii, ca să ne răscumpere şi să ne mântuiască pe noi. Să rămânem fideli Bisericii şi Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că, astfel făcând, rămânem în Casa Tatălui nostru cel Ceresc.”

La final, obştea Mănăstirii Moisei a oferit Preasfinţitului Părinte Timotei Sătmăreanul o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul.

Mănăstirea Moisei este cea mai veche mănăstire din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, ridicată pe terenul donat de un om bogat din localitate, una dintre cele mai vechi şi mai mari comune din judeţ, care se întinde pe o suprafaţă de 113 km pătraţi. Mănăstirea este pomenită în documente în 1637 ca reşedinţă a Episcopului Dumitru Pop şi metoc al Mănăstirii Putna. În incinta mănăstirii se află biserica de lemn, sfinţită în 1672 de către Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Ardealului. Biserica nouă de zid este construită între 1910-1911, pictată de abia în 1982 şi sfinţită în 1986.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul de iarnă al Mânăstirii Moisei

Hramul de iarnă al Mânăstirii Moisei

Vineri, 2 februarie 2024, de sărbătoarea închinată Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Moisei, județul Maramureș, cu ocazia hramului de iarnă al...

Ședința anuală de lucru a Adunării Eparhiale

Ședința anuală de lucru a Adunării Eparhiale

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, a prezidat ședința anuală a membrilor Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din...

Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Cărbunari

Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Cărbunari

În Duminica a 32-a după Rusalii, 21 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea...