Botezul Domnului şi Sfinţirea Aghiasmei Mari la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”

de | ian. 6, 2024

Sâmbătă, 6 ianuarie 2023, la praznicul împărătesc al Botezului Domnului, Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor sfântului locaş de închinare şi de o foarte mare mulţime de credincioşi .

Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Iustin a adresat credincioșilor și un cuvânt de învățătură:

„Până la Botez, Mântuitorul a fost necunoscut, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, sau cunoscut de foarte puţini: de Maica Domnului, de Bătrânul Iosif, au venit Magii, care L-au recunoscut, şi Păstorii, care au primit vestea că este Mesaia, Cel ce va povăţui pe poporul lui Israel, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Şi apoi Îl întâlnim la templu, la 12 ani, cu o înţelepciune care depăşea cu mult media vârstei Lui, dar nu numai. Aflăm de la Sfântul Evanghelist Luca că părinţii, căutându-L, L-au găsit în templu cu învăţătorii de lege, cu elitele politico-religioase ale poporului, întrebându-i şi răspunzându-le la întrebări. Deci, un copil de 12 ani, cu cărturarii şi cu fariseii într-o primă discuţie la cel mai înalt nivel şi în templul lui Dumnezeu. Apoi nu mai sunt aspecte cunoscute din viaţa Mântuitorului, pentru că Sfântul Evanghelist Luca ne spune că după episodul de la templu, la 12 ani, harul lui Dumnezeu era asupra Lui şi creştea cu harul şi cu vârsta înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. S-a întors în Nazaret şi era supus Maicii Sale, adică trăia viaţă firească de familie, în ascultare de rânduielile părinteşti, şi de Bătrânul Iosif, tatăl Lui adoptiv, care, desigur, s-a stins din viaţă mult mai devreme, că era bătrân. Şi a îngrijit-o pe Maica Domnului, făcând dulgherie, cum făcea Bătrânul Iosif. Era dulgher, tâmplar. Deci a întreţinut-o pe Maica Domnului din lucrul mâinilor, a lucrat cu mâinile Lui Sfinte. Să ne închipuim că nu era nimic contrafăcut sau făcut în chip miraculos. Era o muncă firească precum a oricărui om. Nu făcea minuni şi n-a făcut minuni ca să-Şi arate puterea în mod individual, ci a făcut minuni ca să-Şi arate mila şi iubirea faţă de oameni şi a vindecat nu boli pe care le puteau vindeca medicii, ca să nu intre în conflict cu ştiinţa medicală, a vindecat boli incurabile, pe care nu le puteau vindeca medicii. Şi aici s-a văzut că este Dumnezeu, că nimeni n-a putut face aşa ceva. Îl numeau Proorocul din Nazaret tot poporul, mulţimile. La 30 de ani, Mântuitorul, având conştiinţa misiunii, dar neavând voie să-şi exprime această conştiinţă public până la 30 de ani, că aceasta era vârsta maturităţii la evrei, când omul putea să iasă în public şi putea să-şi spună cuvântul, părerea şi să-şi susţină ideile. Aşa că, la 30 de ani, înainte de a veni Mântuitorul la Botez, este trimis Ioan, Înaintemergătorul Domnului în toate. Şi în Naştere, cu 6 luni este mai mare decât Mântuitorul, şi în predică şi-n martiriu. Ioan Botezătorul a murit de moarte martirică, decapitat. Deci Ioan Botezătorul a ieşit, a fost trimis de Dumnezeu, aşa cum ne spune el. Cel ce m-a trimis să botez mi-a spus. Deci, l-a trimis Dumnezeu prin şoapta Duhului Sfânt, ca să vină la Iordan ca să boteze mulţimile şi să le pregătească pentru primirea Mântuitorului. Şi Ioan era socotit de mulţime o apariţie din altă lume. A trăit până la 30 de ani în pustiu, iar hrana lui au fost lăcustele şi mierea sălbatică, de la albine sălbatice şi ce găsea el în pustie. Avea haină aspră din păr de cămilă şi cingătoare. Predica lui era ca un tunet, necruţătoare. Nu căuta la faţa omului.”

 

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier cultural social-filantropic, Ierom. Serafim Bilţ, eclesiarh, Pr. Prof. Florin Hoban, directorul Seminarului Liceal Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Viorel Bud, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, Pr. Ionuţ Pleş, Pr. Dr. Valeriu Vana, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Vasile Petru Bud, Arhid. Vlad Nechita, Diac. Alexandru Cupşinar, Diac. Ioan Hotico.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Paula Bondre, şi de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois.

În rândul credincioşilor au putut fi văzuţi Ioan Doru Dăncuş, viceprimarul cu atribuţii de primar al Băii Mari, şi Cristian Anghel, fostul primar al Băii Mari.

După otpust, credincioşii au ieşit din Catedrală, în procesiune, pe esplanadă, unde a fost sfinţită Aghiasma Mare, din apa pusă în recipiente inox mari, noi, cumpărate special în pentru sfinţirea Aghiasmei Mari. Credincioşii şi-au putut lua acasă din cele 12.000 de sticle pline cu Aghiasma Mare, puse la îndemână de sfântul locaş pentru a fi duse acasă în mod civilizat. Sfânta Aghiasmă Mare a putut fi luată acasă de credincioşi, care au dorit, în recipientele proprii aduse în acest scop de acasă. Luarea Aghiasmei Mari pentru acasă a decurs în condiţii foarte civilizate, fără înghesuială.

AUTOR: Andrei Fărcaș – Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Duminică, 14 aprilie 2024, a patra din Postul Mare, al Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” Bârsana, în fruntea unui...

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Duminică, 7 aprilie 2024, a cinstirii Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Baia Sprie, paroh Pr. Jean Yves Pop Suărăşan, înconjurat de un sobor...

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Duminică, 31 martie 2024, a doua din Postul Mare, a Sfântului Grigore Palama, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Buna Vestire” din Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui...