Maramureșenii, încurajaţi să consume produsele locale, pentru susținerea economiei

de | mai 8, 2020 | Societate

„Cetăţenii trebuie încurajaţi să consume produsele locale, pentru susținerea economiei şi a mediului de afaceri”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, la o întâlnire cu antreprenorii din judeţ.

Evenimentul a fost organizat  zilele trecute, cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, cu participarea a numeroşi reprezentanţi ai mediului de afaceri, informează AGERPRES.

„Când vorbim despre produse locale, ne referim atât la producătorii, cât şi la cumpărătorii din Maramureş. Dacă dorim să ne ajutăm unii pe alţii, la nivel de judeţ, atunci ar trebui cu toţii să susţinem producătorii locali, indiferent dacă produsele lor sunt de natură alimentară sau nu. Iar producătorii ar putea fi încurajaţi să îşi desfăşoare activitatea, în situaţia în care va exista o cerere clară în acest sens”, a declarat Gabriel Zetea.

Potrivit acestuia, toţi cei care doresc pot solicita sprijinul Asociaţiei „Bun de Maramureş”, care a fost înfiinţată în luna noiembrie 2019, cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş. De asemenea, instituția îşi propune să introducă sistemul de etichetare „Bun de Maramureş” pentru cele mai reprezentative produse locale.

 

Ultimele articole

Credința, pe tabla de șah

Credința, pe tabla de șah

Dacă ar fi să-l „definesc” pe părintele Ovidiu Gavrea printr-un cuvânt (în măsura în care oamenii pot fi „definiți” prin unul sau mai multe cuvinte), i-aș spune „Părintele Bucurie”. Sau „Părintele Dragoste”. Sau „Părintele Prieten”. Și nu cred că este cineva, dintre...

Mai multe din Societate
Când cei care mor te învață cum să trăiești…

Când cei care mor te învață cum să trăiești…

Dacă, pentru mulți dintre cei care privesc din afară, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” din Cluj-Napoca este doar locul de popas între lumea „de aici” și lumea „de dincolo”, pentru părintele Emanuel KÖMIVES este un spațiu privilegiat, în care cei care mor...

ASCOR Cluj. Ajutor pentru Ucraina. Află cum poți ajuta

ASCOR Cluj. Ajutor pentru Ucraina. Află cum poți ajuta

ASCOR Cluj și Asociatia Prietenii Bisericii Studentilor din Cluj-Napoca vor trimite marți seara, 1 martie, ajutoare înspre Ucraina. Cei care vor să ajute pot lăsa un colet la #Mitropolie, la căminul preoțesc, în cursul zilei de #MARȚI, 01.03.2022, până la #ora 19:00....