Mărturie și martiriu

de | dec. 21, 2019 | Eseu

Creștinismul a fost de la început o experienţă. A fost experienţa unui grup de oameni care s-au adunat în jurul Aceluia pe care, pe parcursul petrecerii lor împreună, L-au descoperit a fi Însăși Viaţa. Iar entuziasmul pascal ce i-a cuprins după Învierea Sa din morţi i-a transformat în mărturisitori ai Vieţii. Ei au vrut ca toţi oamenii, întreaga făptură, să devină părtași la ceea ce au trăit ei. Apostolul iubirii mărturisește: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, – și Viaţa s-a arătat și am văzut-o și vă mărturisim, și vă vestim, Viaţa de veci care era la Tatăl și s-a arătat nouă – ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă, ca și voi să aveţi împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos” (I Ioan 1, 1-3).

De altfel, înainte de a se despărţi de ei prin înălţarea Sa la ceruri, Mântuitorul Iisus Hristos i-a investit pe Apostolii săi, prin forţa și puterea Duhului Sfânt, în calitatea de martori: „veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8). Ei aveau să înceapă această slujire în ziua Cincizecimii când, prin venirea Duhului Sfânt, avea să ia fi inţă Biserica și să se inaugureze misiunea creștină, funcţie constitutivă esenţială a Bisericii. În misiunea lor, ei au avut întotdeauna conștiinţa că sunt martorii Celui Înviat.

Mărturia este o cerinţă și o exigenţă internă a credinţei. Cel ce descoperă credinţa în profunzimile ei nu poate să nu o mărturisească: „noi credem, pentru aceea și grăim” (II Corinteni 4, 13). Mai mult, mărturia este supunere faţă de voia lui Dumnezeu. Când Apostolii Petru și Ioan au fost puși să dea socoteală în faţa Sinedriului ei au răspuns: „judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut și am auzit” (Faptele Apostolilor 4, 19-20)

Când vorbesc despre mărturia apostolică, autorii Noului Testament folosesc cu precădere cuvântul grecesc martys (μάρτυς). Acest cuvânt exprimă mai întâi experienţa Apostolilor de a fi martori oculari ai Persoanei și lucrării lui Iisus Hristos. În al doilea rând, indică mărturia prin cuvânt despre adevărul Persoanei și lucrării lui Hristos, adică misiunea de evanghelizare. Mai apoi, această experienţă și mărturisire apostolică își va găsi punctul culminant în mărturia pecetluită cu sângele jertfei propriei vieţi, adică în martiriu: „Și îmi veţi fi mie martiri (cf. Luca 24, 48), cu alte cuvinte ar trebui să spuneţi ceva esenţial despre viaţa Mea și despre moartea Mea: prin viaţa voastră, prin moartea voastră” .

Mărturia sau martiriul este așadar participare existenţială la moartea și viaţa în Hristos precum zice Sfântul Pavel: „purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca și viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca și viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor” (II Corinteni 4, 10-11). De aceea și Mântuitorul, vorbind despre ucenicie, ca asumare a crucii zice: „oricine va mărturisi întru mine (ἐν ἐμοὶ) înaintea oamenilor și Fiul Omului va mărturisi întru el (ἐν αὐτῷ) înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8). Sfinţii Părinţi au înţeles de aici caracterul sinergetic al mărturiei ce se realizează prin viaţa în Hristos. Ucenicul Îl poartă pe Hristos în sine. El i se oferă Acestuia ca instrument în așa fel încât Hristos Însuși să Își facă propria mărturie. Mărturia adevărată este doar în Hristos. De aceea în suferinţele martirilor era prezent Hristos Care îi întărea cu o putere mai presus de fi re în suportarea celor mai groaznice chinuri, iar acum trupurile lor sunt sfi nte moaște hristofore sau purtătoare de Hristos. Tocmai de aceea, când părţi din acestea sunt așezate la temelia unui nou altar, Biserica îi întâmpină cântând psalmul hristologic, ca și cum L-ar întâmpina pe Domnul Însuși: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre și vă ridicaţi porţile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este acesta împăratul slavei? […] Domnul puterilor, Acesta este împăratul slavei” (Psalmul 23, 7-10).

Din primele veacuri creștine și până azi au fost nenumăraţi aceia care au depus mărturia sângelui. Fiecare epocă își are martirii săi. Mărturie depune însă și oricare dintre noi pe măsura slujirii Evangheliei prin viaţă creștină autentică trăită în iubire pentru Cel răstignit, pe măsura omorârii patimilor egoiste și a sfi nţirii vieţii. Apostolul zice: „Cei ce sunt al lui Hristos și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Galateni 5, 24). Calitatea vieţii de creștin constituie astfel în toate timpurile cea mai puternică metodă de misiune. De aceea în Biserica Ortodoxă îi pomenim zilnic pe mucenici și pe cuvioși, pe toţi aceia care, deși provin din diferite medii sociale, având diferite slujiri în această lume, și-au dedicat viaţa și moartea Celui iubit. În viaţa liturgică se realizează o comuniune, un praznic, cu toţi aceia care L-au iubit pe Hristos fără rezerve, în mod curajos, până la capăt. Participarea la praznicul sfi nţilor, care culminează zilnic prin înnoirea vieţii în Hristos prin Euharistie, oferă curaj reînnoit, speranţă nezdruncinată și inspiraţie de sus în martiriul personal al fi ecărui creștin.

Mărturia creștină are azi un sens foarte larg. Ea se referă la totalitatea vieţii creștine trăite în strânsă comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune, prin cult, prin taine, prin spiritualitate, prin diaconie. Toate acestea sunt o continuă mărturie și ca atare o formă de misiune. Martiriul înseamnă astăzi și luptă pentru dreptate socială, egalitate, pace și libertate, pentru trăirea Evangheliei în mod plenar. Martiriul înseamnă a lua decizii în duhul evanghelic în momente critice provocate de conflictele cu puterile acestei lumi în cadrul tensiunilor structurilor sociale. Martiriul înseamnă a-ţi păstra demnitatea umană în faţa consumismului excesiv, a materialismului programatic care neagă orice valoare a spiritului și a libertinajului moral. În toate aceste situaţii fi ecare creștin, participă mai mult sau mai puţin, mai conștient sau mai puţin conștient, la propriul său martiriu. Într-o lume în care tentaţia secularizării este din ce în ce mai prezentă, o lucrare importantă a Bisericii rămâne cultivarea conștiinţei mărturisitoare, mai ales prin calitatea și sfinţenia vieţii creștine.


Protos. Simeon Pintea – Revista Renașterea, nr. 12/2017

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/simeonpintea/" target="_self">Protos. Simeon Pintea</a>

Protos. Simeon Pintea

Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane și cadru didactul la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specialitatea „Liturgică”. Realizator al emisiunii „Universul liturgic al Ortodoxiei” la Radio Renașterea.

Ultimele articole

Autoritatea tatălui și libertatea fiilor

Autoritatea tatălui și libertatea fiilor

Autoritatea și libertatea mereu s-au aflat în relații destul de dificile, dacă nu chiar în opoziție clară. Argumentări filosofice, sociologice sau de natură psiho-pedagogică au încercat să rezolve raportul dintre cele două, respectându-le locul și importanța specifică...

Arhiepiscopul Justinian Chira

Arhiepiscopul Justinian Chira

Vă propun să descoperim chipul unui alt ierarh aparte, al cărui nume se leagă atât de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, cât și de Episcopia Maramureșului și Sătmarului: Înaltpreasfințitul Justinian Chira. S-a născut la data de 28 mai...

Arhiepiscopul Justinian Chira

Mitropolitul Bartolomeu Anania

Cel despre care vreau să vă vorbesc astăzi, a avut o viață bogată în evenimente și a fost protagonistul unor momente despre care am putea vorbi săptămâni în șir, fără oprire. Ba mai mult, s-a bucurat, atât în decursul vieții, cât și după plecarea din această lume, de...

Mai multe din Eseu
Nevoia de icoană sau întoarcerea la icoană

Nevoia de icoană sau întoarcerea la icoană

Poate mai mult decât oricând, acum e nevoie de întoarcerea la icoană. Obiect de cult și de închinare sau de cinstire cu profunde implicații telogico-dogmatice, icoana este în același timp obiect cu valențe sacre, dar și estetico-artistice. Implicațiile simbolice pe...

Omul și dorința de a fi erou

Omul și dorința de a fi erou

„Care este diferența dintre un erou și un laș? Amândoi se simt exact la fel în interior: amândoi se tem de moarte, amândoi se tem că vor fi răniți. Singura diferență dintre cei doi se rezumă la ce anume fac ei. Omul laș refuză să înfrunte ceea ce are de înfruntat....

Pedagogia divină | Meditație la Duminica Orbului

Pedagogia divină | Meditație la Duminica Orbului

Duminica Vindecării Orbului, ultima înaintea sărbătorii Înălțării Domnului la cer, ne aduce înainte textul din Evanghelia după Ioan 9, 1-38. O minune impresionantă cu multe învățături. Cuvintele adresate lui Iisus de către ucenici: „Învățătorule, cine a păcătuit:...

Este credinţa în Dumnezeu expresia unei vocaţii?

Este credinţa în Dumnezeu expresia unei vocaţii?

Într-un articol apărut în ultimul număr al Revistei Christian bioethics, autorul  consideră credinţa în Dumnezeu o vocaţie, afirmaţie demnă de interes, care merită să fi e luată în considerare şi examinată. Vocaţia constituie o premisă, ea fi ind anticamera unei...