Misionari și misionarism

de | mai 17, 2023

Înainte de înălțarea la cer, Domnul Hristos le-a zis ucenicilor: „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 19-20).

Cu alte cuvinte, creștinul ar trebui să fie misionar. Nu-i suficient să fie preocupat de viața lui spirituală, ci trebuie să se gândească și la ceilalți. Lucrul acesta trebuie să-l facă din dragoste creștină, sau cel puțin să fie pragmatic. Zice Sfântul Iacov: „Să știe că cel care a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și va acoperi mulțime de păcate” (Iacov 5, 20). Misiunea o face creștinul nu numai cu cuvântul, ci și cu felul de a fi. Viața lui, atitudinea lui, trebuie să fie contaminante, să-i determine pe alții să-i urmeze exemplul.

Înainte de a face misiune pe alte plaiuri, trebuie să facem misiune cu cei de aproape, cu cei din casa noastră, cu prietenii noștri, cu cei cu care ajungem mereu în contact. Sfântul Pavel ține să menționeze: „Dacă cineva nu poartă grijă de ai săi și mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios” (I Timotei 5, 8).

Sigur că misiunea pe alte plaiuri ar fi extraordinară. Misiunea este „vocația apostolică a Bisericii de a propovădui Evanghelia lui Hristos la toate neamurile, chemându-le la reconcilierea în numele lui Hristos prin pocăință și botez (Matei 28, 19)”[1]. Misiunea „este un criteriu fundamental al Bisericii”[2], misiunea ține de natura ei apostolică. Domnul Hristos i-a trimis pe ucenicii Săi la propovăduire: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura! Cel ce crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi” (Marcu 16, 15-16).

Începând de la Rusalii, Apostolii, iar apoi urmașii lor, au făcut misiunea Domnului Hristos în toată lumea. Mântuirea era binevestită la toată lumea. Dar pe lângă mântuire, adesea misiunea se oprea și la eliberarea culturală, socială și politică. Nu trebuie să uităm nici sensul profetic al misiunii, deoarece prin mărturia ei, Biserica anunță judecata lui Hristos care se manifestă atât în istorie, cât și la sfârșitul acesteia.

Prima comunitate creștină s-a format la Ierusalim. Se trăia o viață nouă, „stăruind în învățătura Apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni (Fapte 2, 42). Acești trei mii de primi creștini, iudei și prozeliți, din Palestina și din diaspora, martori ai evenimentului din ziua Rusaliilor, mărturisesc succesul predicii apostolilor și caracterul supranatural al evenimentului care stă la începutul Bisericii”[3].

Sfinții Apostoli Petru și Pavel fac misiune în Palestina, iar mai apoi toți Apostolii se răspândesc în lumea cunoscută atunci. Sfântul Luca ne spune că „în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creștini” (Fapte 11, 26). Pentru cei convertiți, creștinismul era o vrednicie și o cinste, care trebuia păstrată și meritată, spre mântuirea sufletului răscumpărat prin sângele lui Iisus Hristos.

Cu toate persecuțiile din primele trei secole ale erei creștine, creștinismul s-a răspândit. Istoricul Eusebiu scrie că mulți ucenici își împărțeau săracilor averea și plecau departe, în misiune creștină. Eusebiu citează doar câteva nume, ale celor care au lăsat și scrieri: Clement Romanul, Ignațiu, Papias, Policarp și alți Părinți apostolici[4].

La noi, la români, au existat creștini încă din primele trei secole, învățătura lui Hristos fiind adusă aici prin ucenicii Sfinților Apostoli. Între Dunăre și mare, în „Sciția”, a predicat Sfântul Apostol Andrei, „potrivit unei tradiții, consemnată de istoricul bisericesc Eusebiu din Cezareea[5].

Învățătura lui Hristos a fost adusă în țara noastră și de unii coloniști, soldați și negustori veniți din diferite părți ale Imperiului Roman. „Analiza cuvintelor cu înțeles creștin din limba română arată că principalii termeni sunt de origine latină, mulți creați pe loc prin misionari și creștini veniți din Răsărit, cu ajutorul poporului care vorbea limba latină”[6].

Învățătura lui Hristos a pătruns în toată spiritualitatea noastră. De fapt, cum spune Simion Mehedinți, „un popor, ca și orice om în parte, atâta prețuiește cât a înțeles din Evanghelie și cât poate să urmeze învățăturii lui Iisus”[7]. Caracteristicile acestui creștinism românesc, văzute de Mehedinți, sunt: lipsa războaielor confesionale, neutralitatea față de certurile dogmatice, primatul sufletului, arhaismul, lipsa ereziilor și a ereticilor, prezența lui Iisus în folclor, absența pornirii spre răzbunare, acceptarea suferinței ca mijloc de purificare morală, încrederea în biruința binelui asupra răului, prioritatea frumuseții morale asupra justiției formale.

E drept că veacul acesta modern ne-a și influențat pe noi. Puterea misionară a exemplului nu mai este atât de evidentă. Dar cât de mult am dori ca milioanele de români răspândiți în toată lumea să fie buni misionari ai Domnului. Ceea ce Mântuitorul Hristos le-a spus ucenicilor la Înălțare ni se potrivește nouă tuturor: „Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului” (Fapte 1, 8).

 †ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului


[1] Pr. prof. dr. Ioan Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1981, p. 256.

[2] Ibidem.

[3] Istoria Bisericească universală, vol. I, E.I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 63.

[4] Ibidem, p. 156.

[5] Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Sofia, București, 2000, p. 17.

[6] Ibidem.

[7] Simion Mehedinți, Creștinismul românesc, Editura Anastasia, București, 1995, p. 23.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ana proorocița și urmașele ei, credincioasele zilelor noastre

Ana proorocița și urmașele ei, credincioasele zilelor noastre

„Și ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani,  și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni”  (Luca 2, 37) De ani de zile, la „Întâmpinarea Domnului”, am fost preocupați de Dreptul Simeon și de virtuțile ce l-au caracterizat....

Dacă tinerii ar ști și dacă bătrânii ar putea

Dacă tinerii ar ști și dacă bătrânii ar putea

Sfântul Sinod a dedicat acest an pastorației persoanelor vârstnice. Timotei, ucenic fidel al Sfântului Apostol Pavel, ne îndeamnă ca „pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte” (I Timotei 5, 1), iar Isus Sirah ne învață „să nu necinstești pe om...

Pelerinajul

Pelerinajul

Oamenii cu o viață duhovnicească deosebită au în preocuparea lor și efectuarea unor pelerinaje la locurile sfinte. Cel mai important pelerinaj se face la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, apoi pelerinajele de la Muntele Athos și din alte locuri unde Bunul...