Mitropolitul Andrei, prezent la Festivitatea de Absolvire a Școlii Postliceale Sanitare „Christiana” din Cluj-Napoca

de | iun. 7, 2019

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 7 iunie 2019, la Festivitatea de Absolvire a promoţiei 2018-2019 de la Școala Postliceală Sanitară „Christiana” din Cluj-Napoca.

Festivitatea a debutat la ora 13:00, în sala de conferințe a hotelului Victoria, cu o rugăciune de mulțumire rostită de Părintele Mitropolit Andrei. Apoi, Ierarhul i-a felicitat pe absolvenți și le-a adresat un cuvânt duhovnicesc.

De asemenea, a luat cuvântul directorul instituției de învățământ, prof. Ana Gorgan, care a apreciat munca și devotamentul celor 56 de elevi de la specializarea Asistent Medical Generalist.

Apoi, absolvenții au rostit jurământul de credinţă al asistenților, a urmat momentul de predare a cheii, când reprezentanții anului III au înmânat cheia colegilor mai mici cu un an, care și-au asumat public responsabilitatea de a contribui, prin rezultatele lor, la menținerea prestigiului școlii.

Șeful de promoție a rememorat momentele frumoase din cei trei ani de studiu, mulțumindu-le tuturor profesorilor care au contribuit la dezvoltarea și formarea lor.

Ceremonia s-a încheiat cu strigarea catalogului şi cu momentul mult aşteptat în care viitorii asistenți medicali au fost declaraţi absolvenţi.

Toți elevii școlii postliceale au fost felicitați, iar ÎPS Andrei le-a dăruit cartea „Veșnicia s-a născut la sat”, apărută în contextul Anului omagial al satului românesc.

La eveniment au luat parte, pe lângă familiile și cei dragi ai absolvenților, întregul colectiv profesoral, consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului, domnul Liciniu Câmpean și părintele prof. Ovidiu Gavrea, care predă religie în cadrul școlii postliceale.

Școala Postliceală Sanitară „Christiana” din Cluj-Napoca este o unitate privată de învățământ, înființată în anul 1992, la inițiativa Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana” – filiala Cluj, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului.

Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Christiana” – filiala Cluj a fost printre primele asociaţii înfiinţate de Biserica Ortodoxă Română, în anul 1991, ca filială a Asociaţiei „Christiana” Bucureşti. Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a integrat organizaţia în departamentul de asistenţă socială şi misiune al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Scopul Asociaţiei este acela de a acorda asistenţă medicală, socială şi spirituală cazurilor sociale, de a acorda, după posibilităţi, ajutoare sub formă de bani, îmbrăcăminte, hrană, medicamente, alte bunuri materiale, asistenţă juridică, consultanţă în diferite domenii, de a contribui la refacerea şi menţinerea echilibrului moral al societăţii.

De asemenea, Asociația „Christiana” inițiază şi dezvoltă diferite programe sociale, medicale şi educaţionale la nivel preşcolar, şcolar, liceal, universitar şi de studii aprofundate postuniversitare de specialitate, conform site-ului Asociației.

Mai multe fotografii AICI 

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Vineri, 7 iunie 2019

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Urcuş spre Înviere la Zalău

Urcuş spre Înviere la Zalău

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în perioada 25-28 aprilie  au avut loc în municipiul Zalău şi oraşul Jibou ample acţiuni filantropice adresate unui număr de 75 de familii care se confruntă cu probleme cauzate de lipsurile...

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat cu începere de la ora 17:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Denia celor 12 Evanghelii, în fruntea unui sobor de preoţi, din care au făcut parte...

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al...

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au participat în Joia Mare la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în Catedrala Mitropolitană. Slujba a început la ora 8:00 și a fost una specială, pentru că amintește de Cina cea de Taină, care a avut loc acum mai bine de...