Mitropolitul Clujului a binecuvântat comunitatea ortodoxă română din Krems an der Donau, Austria

de | apr. 7, 2024

În Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci), 7 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe de români din Krems an der Donau, Austria.

Cu acest prilej, în biserica Parohiei Ortodoxe Române din Krems an der Donau, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, alături de consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama și de parohul din Krems – preotul Cezar Marksteiner-Ungureanu. La slujbă au participat arhimandritul Bartolomeu Ungureanu – cleric al Mitropoliei Austriei, Patriarhia Ecumenică, conf. univ. dr. Nicolae Turcan – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care a făcut parte din delegația Mitropolitului Andrei, precum și numeroși credincioși români, unii sosiți de la distanță mare, special pentru a participa la Liturghia arhierească.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Răstignire duhovnicească”, și a reamintit faptul că acum, la jumătatea Postului Mare, suntem chemați să ne răstignim împreună cu Hristos față de toate răutățile acestei lumi. Pornind de la textul din Epistola către Galateni, capitolul 2, versetul 20: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine”, ierarhul a prezentat patru cuie duhovnicești prin care creștinii se pot răstigni împreună cu Hristos, pentru ca apoi să și învie împreună cu El. Cele patru cuie duhovnicești sunt: aducerea aminte de moarte, aducerea aminte de judecată, aducerea aminte de Rai şi aducerea aminte de iad.

 

La finalul slujbei, în semn de prețuire și recunoștință, Părintele Mitropolit Andrei i-a conferit părintelui paroh Cezar Marksteiner-Ungureanu distincția „Crucea Arhiepiscopală” a Arhiepicopiei Vadului, Feleacului și Clujului. De asemenea, ierarhul i-a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți și le-a oferit iconițe, iar copiilor și tinerilor le-a oferit cărți duhovnicești.

Vizita Părintelui Mitropolit Andrei în Austria a fost prilejuită de ședința anuală a Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, al cărui membru este din anul 2007. Ședința anuală a avut loc sâmbătă, 6 aprilie, la Universitatea din Salzburg. Mai multe detalii AICI

Scurt istoric al Parohiei din Krems

Parohia Ortodoxă Română din Krems an der Donau (Austria), cu hramurile  „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Paisie de la Neamț” și „Sfântul Mc. Colman din Stockerau”, a fost înființată în data de 19 ianuarie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, prin hirotonia întru preot a diaconului Cezar Marksteiner-Ungureanu. Prin activitatea pastorală și misionară a parohiei sunt deserviți românii ortodocși din orașul Krems an der Donau și împrejurimi. Din anul 2023, Parohia din Krems a întemeiat a filie în orașul Stockerau, în care se slujește lunar Sfânta Liturghie și care, de asemenea, deservește un număr semnificativ de români ortodocși din localitatea respectivă, conform datelor oferite de preotul paroh Cezar Marksteiner-Ungureanu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Emanuel Cornilă

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...