Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei şi Sucevei, numit „cel sfânt şi milostiv”

Mitropolitul Iosif Naniescu,numit „cel sfânt şi milostiv”, s-a născut pe data de 15 iulie 1818, sub numele laic Ioan. Era fiul preotului Anania ( zis Nane) Mihalache şi al preotesei Teodosia.  Tatăl său a murit când avea doi ani. Pe când avea 13 ani, mama sa se călugărește și îl lasă pe Ioan în grija unchiului său, ierodiaconul Teofilact.

Acesta îl duce la Mănăstirea „Sfântul Spiridon” din Iaşi pentru a învăţa carte. Aici învață scrisul, cititul, tipicul şi muzica psaltică. În anul 1834, ierodiaconul Teofilact este numit egumen la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Samuil” din Focşani. Îl aduce pe nepotul său împreună cu el.  În anul 1835, unchiul său ajunge eclesiarh la Episcopia Buzăului, sub episcopul Chesarie. Va ucenici o perioadă la acesta.

La 23 ianuarie 1835, Ioan este călugărit cu numele de Iosif,iar a doua zi este hirotonit diacon. În anul 1840 își finalizează studiile la Seminarul Teologic din Buzău. Între anii 1840-1847, urmează Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti.

În anul 1849 este numit egumen la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului din Râmnicu-Vâlcea. În anul 1850 este hirotonit preot în Bucureşti.În 1857 este numit egumen la Mănăstirea Găişeni (Dâmboviţa). În anul 1863 este numit egumen la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti, dar nu va rămâne mult aici deoarece Legea secularizării averilor mănăstireşti a dus la desfiinţarea egumeniei.

Între anii 1864-1870, a fost profesor de religie la Gimnaziul „Gheorghe Lazăr” şi la Liceul „Matei Basarab” din București și timp de doi ani, între 1870 și 1872 a fost director la Seminarul Central.

La data de 23 aprilie 1872 este hirotonit arhiereu titular pentru scaunul din Mira Lichiei, după care, la data de  18 ianuarie 1873, este ales episcop al Argeşului. După doi ani, colegiul electoral îl alege mitropolit al Moldovei.

În timpul păstoririi sale, s-au continuat lucrările de construire a catedralei mitropolitane din Iași începută sub păstorirea lui Veniamin Costachi (1833-1839). În anul 1887 a săvârșit slujba de sfințire a locașului în cadrul unor mari festivități. Tot în cursul păstoririi sale s-a început restaurarea bisericilor Sfinții Trei Iararhi și Sfântul Nicolae Domnesc.  În timpul său Mitropolia Moldovei a cumpărat palatul fostului domn Mihail Sturza și l-a transformat în școală, adăugând câteva clădiri noi. Seminarul Veniamin de la mănăstirea Socola a fost mutat la Iași, în acest loc.

Pe tărâm cultural, sub îndrumarea și cheltuiala sa apare la Iași „Revista Teologică”, unde nu doar că supervizează activitatea, dar și scrie câteva lucrări și contribuie la editarea unor lucrări mai vechi.

Pe plan social zilnic erau ajutați oamenii săraci, văduvele și copii orfani de toate neamurile. A sprijinit cu burse elevii silitori, A militat pentru îmbunătățirea stării materiale a preoților de mir în ședința de Senat a țării.

La data de  26 ianuarie 1902, mitropolitul Iosif Naniescu recunoscut de contemporanii săi ca fiind „sfânt și drept” trece la cele veșnice.  Pentru viața sa aleasă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe data de 25 martie 2018, având ca dată de prăznuire ziua de 26 ianuarie.

 

Bibiliografie:

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. III, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, pp. 164-166.

https://www.crestinortodox.ro/parinti/mitropolitul-iosif-naniescu-149524.html

https://doxologia.ro/biblioteca/pateric/mitropolitul-iosif-naniescu-al-moldovei-sucevei-numit-cel-sfant-milostiv

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei şi Sucevei, numit „cel sfânt şi milostiv”
Loading
/
AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

Unul din monumentele istorice din lemn care se remarcă prin frumusețea și starea de conservare bună în care se găsește este Biserica din Bica, județul Cluj. Ea își dezvăluie încă de la intrare vârsta, prin inscripţia în chirilică de pe portalul intrării, care ne spune...

Octavian Goga (1 aprilie 1881 – 7 mai 1938)

Octavian Goga (1 aprilie 1881 – 7 mai 1938)

Octavian, fiu al preotului ortodox Iosif Goga și al învățătoarei Aurelia, cel supranumit și „poetul pătimirii noastre” vine pe lume într-o familie cu 4 copii la data de 1 aprilie 1881, în comuna Rășinari din județul Sibiu. Octavian Goga frecventează Școala Primară din...

Johann Sebastian Bach (31 martie 1685 –  28 iulie 1750)

Johann Sebastian Bach (31 martie 1685 – 28 iulie 1750)

Compozitorul german Johann Sebastian Bach vine pe lume în ultima zi a lunii martie a anului 1685, într-o familie de muzicieni renumiți cunoscută pentru faptul că a oferit de-a lungul timpului lumii, și în special domeniului muzicii, mai multe nume mari. Conform mai...

Johann Wolfgang von Goethe (28 august 1749 – 22 martie 1832)

Johann Wolfgang von Goethe (28 august 1749 – 22 martie 1832)

Johann Wolfgang von Goethe vine pe lume într-o familie înstărită, la data de 28 august 1749, în orașul Frankfurt am Main din Germania, fiind fiul unui înalt funcționar din acele timpuri. Povestea copilăriei lui Goethe nu este însă una fericită întrucât toți frații...

Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut la data de 9 martie 1934 într-o familie cu patru copii, în actuala regiune Smolensk din Rusia. Părinții săi, atât mama, cât și tata, lucrau în domeniul agriculturii, iar cât timp aceștia erau plecați, de creșterea celor mici se ocupa...

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven s-a născut în anul 1770 în Bonn, Germania, însă despre data exactă nu se știu prea multe lucruri. Cele mai multe surse consideră însă că aceasta ar fi cel mai probabil ziua de 16 decembrie. Despre Beethoven putem afirma că poate fi cu ușurință, în...