Această cercetare a fenomenului numit și ,,pelerinaj athonit” este axată pe experiența personală, iar mai apoi pe scrierile sfinților de la Muntele Athos. Ca student, am experimentat viața de pe tărâmul sfânt, petrecând vacanțe inedite în inima pustiei.
Pulsul acetic al Athosului este îngemănat cu isihasmul. Ele coexistă armonios, sunt complementare, sau chiar înrudite. Or, când isihasmul sau asceza își pierd din valențe, cedând tentațiilor lumești, acel gol este umplut de lucrarea vrăjmașului, slăbind viața duhovnicească a pustnicilor.
O bursă de la Sibiu m-a trimis într-un loc de toată admirația, la o chilie românească care m-a transpus cu 1000-1200 de ani în urmă, în universul cuvioșilor studiți.
La acea chilie, învățăturile lui Teodor Studitul, Nichita Stithatul și Simeon Noul Teolog, îmbrăcau măreția locului în veșmânt luminos, pentru că la baza organizării vieții călugărești de la Muntele Athos au stat prescripțiile studite. Sfântul Atanasie Athonitul este socotit drept întemeietorul monahismului athonit. El s-a format în orbita de influență a monahismului studit. Cele două opere ale sale, care au format baza organizării vieții călugărești din Athos (Testamentul și Tipicul ) sunt mai degrabă niște compilații după Catehezele și Testamentul lui Teodor Studitul. Sfântul Atanasie Athonitul va interzice animalele de sex feminin în Sf. Munte (regulă introdusă de Plato, unchiul lui Teodor Studitul), posedarea de averi personale, introducând reguli privitoare la traiul călugărilor, rânduielile de slujbă bisericească și post. De specificat este că Sf. Atanasie a exclus din dispozițiile lui Teodor Studitul canonul 6, care oprea călăritul călugărilor pe cai și catâri. Ca paranteză, pe lângă influența studită, Tipicul Sfântului Atanasie conține și câteva împrumuturi din regulile Sfântului Benedict de Nursia.
În ultimii ani, Muntele Athos a fost sufocat de afluxul pelerinilor, riscând să fie transformat în stațiune turistică montană. Unii vedeau în Muntele Athos o fortăreață naturală, încărcată de peisaje frumoase, amețitoare, un refugiu mirenesc, și mai puțin un loc al interiorizării rugăciunii și isihiei. Astfel, pustia pierduse din maximalismul ascetic în detrimentul mirenizării. Acest duh lumesc a fost combătut cu decenii în urmă de către cuvioșii secolului trecut: Paisie Aghioritul, Dionisie de la Colciu sau Iosif Isihastul.
Pe de altă parte, ceea ce s-a pierdut în acest răstimp a fost intimitatea monahului, iar situația a devenit vătămătoare. Dincolo de înfățișare și prezență, monahul este o taină. Iar a face noi legi ca oaspeți în inima pustiei, nu-i lucru firesc, ci nefiresc, deoarece am contribuit la scoaterea pustiei din pustie, la perpetuarea unui duh lumesc, cuplat la universul ecranizat.
Recent, Sfânta Chinotită a hotărât noi reglementări înțelese de unii ca ,,măsuri drastice” și ,,vătămătoare pentru suflarea aghiorită”.
O voce care a criticat această măsură pertinentă a fost cea a paleografului Filoteu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă, care pe pagina sa de facebook a scris urmatoarele: ,,Anul care se încheie se termină cu o veste proastă pentru călugării din Athos şi pentru toţi pelerinii români. Conducerea marilor mănăstiri a decis să taie accesul pelerinilor la schiturile şi chiliile din Muntele Athos. Care sînt, în cea mai mare parte a lor, românești. Românii, fiind în majoritate pe la chilii şi pe la schituri, vor fi cei mai afectaţi de această măsură. Pe de altă parte, nici pomelnice nu vor mai veni în Athos. Că românii lăsau pomelnice şi la marile mănăstiri, nu numai la chiliile şi schiturile româneşti. Pe monahii din mănăstiri îi va plăti statul grec? Uniunea Europeană? Cu pretextul sporirii rugăciunii şi a liniştei, această măsură afectează Biserica Ortodoxă în întregul ei. Niciodată pelerinajul nu a fost piedică a rugăciunii, ci sporire a ei, după cum spunea Cuviosul părinte Justin Pârvu. Prin intermediul pelerinilor aflau şi athoniţii ce probleme reale are lumea pentru care se rugau. Nu reducerea numărului pelerinilor este soluţia, ci educarea lor creştină, civilizată, dacă unora li se părea că îşi pierd pacea”.
Personal, nu sunt de acord cu poziția monahului Filoteu Bălan, recunoscut pentru cercetările sale în paleografie. În acest sens, m-am hotărât să scriu acest articol, menit să elucideze această poziție restrictivă a Sfintei Chinotite.
Decizia Athosului are în ea sămânța întoarcerii la rânduiala bătrânilor din vechime. Pelerinajul trebuie făcut cu moderație și responsabilitate, pentru că sufocarea monahului va duce în cele din urmă la prăfuirea vocației lui. Când lumescul perforează viața duhovnicească acolo nu mai e mănăstire. Gheronda Emilianos Simonopetritul o numește ,,anticameră a celui viclean”.
Rugăciunea și isihia n-au fost privite niciodată ca ,,pretexte”, ci ca norme de viețuire ascetică și isihastă. Format în sânul părinților aghioriți, Sfântul Paisie Velicicovski a simțit pericolul unor obligații care nu priveau viețuirea monahală, iar când s-a mutat cu obștea la Neamț a cerut autorităților civile și religioase să strămute în satul vecin, Timișești, familiile sătenilor ce se găseau pe proprietățile mănăstirii și să le trimită un preot de mir pentru a deservi biserica satului, spre a-i elibera pe monahi de această obligație extramonahală.
Din surse grecești, s-a constatat că anul trecut jumătate din actele de intrare au fost eliberate pentru pelerinii români, iar acest lucru s-a datorat și închiderii pelerinajului din Țara Sfântă. În acest context, multe agenții și-au mutat atenția spre Muntele Athos, oferind pachete turistice tentante. Statisticile arată că din iunie 2023 până în mai 2024, numărul s-a ridicat la 158.000 de vizitatori, dintre care jumătate erau români. O cifră împovărătoare pentru monahii athoniți.
Redescoperirea duhului isihast și a chiliei are în epicentru singurătatea monahului, ca ieșire din mirenizare. În greacă – μοναχός înseamnă singur/ singuratic. Iar potrivit dictonului evagrian : ,,Unit cu toate și desprins de toate”, monahul trăiește unit cu lumea prin rugăciune și desprins de ea trupește.
Recent, pe youtube a apărut un imn al ,,pelerinilor athoniți”, îmbrăcat în cuvinte dulci, perpetuând un duh străin de învățătura sfinților cuvioși athoniți:
Nu mai plecăm, aici rămânem,
Pe muntele sfânt în rugi ne adunăm,
Athosul cheamă, spre cer ne ridică,
Spre slava eternă ce sufletul pică.
Acasă Doamne la tine venim,
În Împărăția Ta să locuim,
Fără lucrarea iubirii din noi
Viața e umbră, un vis fără zori .
Turismul mănăstiresc l-a înrobit pe monah, l-a scos din viețuirea isihastă și l-a proiectat în cugetul lumesc. Iar în acest sens, trebuie să facem o distincție între pelerinaj și turism religios. Pelerinul urcă în raiul monahilor însoțit de rugăciune, căutând pacea inimii. Pe când turistul, strecoară în desagă nelipsitul salam, iar când ajunge în Karyes se adapă cu o bere rece, spre ,,întărirea mădularelor trupului”.
Consider că este cu neputință să cobori Athosul în inima ta, dacă nu lași în portul Ouranopolis unele obiceiuri și vicii dăunătoare sufletului, din cauza cărora inima suferă, deoarece este oprită de la comuniunea cu harul locului. În aceeași măsură, Muntele Athos trebuie să se descotorosească de acele magazine din Karyes care vând produse cu carne (fast-food), pricină de sminteală. Dacă acestea au fost acceptate pentru neputințele pelerinilor / muncitorilor, decizia este greșită, pentru că se presupune că cei care călătoresc / muncesc la Muntele Athos au bărbăție duhovnicească, iar acest pogorământ nu are nicio finalitate vivificatoare.
Decizia Sfintei Chinotite nu afectează deloc Biserica Ortodoxă. În lucrarea ,,Din tradiția ascetică ascetică și isihastă a Sfântului Munte”, alcătuită de Ieromonahul Eftimie Athonitul, putem observa că cea mai roditoare perioadă a Muntelui Athos a fost intrinsec legată de simplitatea și cultivarea virtuților în singurătate. Mireanul a invadat această liniște cu propriile neliniști și l-a dezarmat pe monah de platoșa tăcerii.
În vechime, era dificil să ajungi la Muntele Athos, îndeosebi în perioada turcocrației. Dar Athosul acelor timpuri a format un buchet bogat de sfinți cuvioși, slujind ca repere monahismului contemporan. Bătrânii din vechime spuneau că ,,aici fiecare piatră respiră rugăciune și liniște”, ,,un loc în care toți anii s-au oprit”(Robert Byron). N-a existat nimic sacru în lămpile cu ulei. Rugăciunea a fost cea care a metamorfozat totul.
Cred cu tărie că misiunea monahismului athonit este aceea de a rămâne în matca sa ascetic-isihastă, conectat la cele dumnezeiești și mai puțin la universul lumesc. Acesta este și mesajul Sfintei Chinotite la început de an civil.
În felul acesta, Muntele Athos va naște noi sfinți, spre folosul nostru și al generațiilor următoare de monahi.
