Nașterea Domnului în icoana pe sticlă de la Nicula

de Eseu

Considerat cel dintâi praznic împărătesc în ordinea firească a vieţii Mântuitorului, Nașterea Domnului a fost serbat la o dată f xă, în ziua de 25 decembrie în Apus, cel puţin de prin secolul al III-lea, salutar este anul 354, care a înlocuit cultul soarelui și alte sărbători păgâne. Răsăritul îl va celebra în jurul anului 375 sau 380[1] când sărbătoarea s-a despărţit pentru prima dată de cea a Botezului[2]. Armenii și copţii au ţinut un singur praznic până în ziua de azi, iar ortodocșii ruși, sârbi, georgieni etc. prăznuiesc Nașterea pe data de 7 ianuarie, urmând calendarul iulian, care este în urmă cu 13 zile faţă de calendarul civil[3].

În aria Transilvaniei s-a încetăţenit un mod distinct de reprezentare a iconografiei bizantine, astfel încât începând cu sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui viitor se vor constitui așa zisele școli de pictură pe sticlă. La început în jurul Niculei și mai apoi și la Maierii Albei Iulia, la Laz, Scheii Brașovului, Ţara Făgărașului, etc.

Izvorul iconografic al temei Nașterii îl reprezintă Sfânta Scriptură prin mărturiile Sfintelor Evanghelii după Matei (2, 1-12) şi Luca (2, 1-20).

Icoana de faţă, reprezentând tema Naşterii Domului, se înscrie în stilul şcolii niculene, datând din secolul al XVIII – lea.

Sub raport compoziţional, ceea ce se remarcă cu uşurinţă este tocmai simplitatea imaginii, ce rezultă, în primul rând, din reducerea elementelor constitutive ale scenei. Dacă în cazul icoanelor pe lemn sau a frescelor, tema iconografică a Naşterii Domnului cuprinde până la cinci scene adiacente (închinarea magilor, îngerii vestitori, păstorii și Dreptul Iosif, spălarea Pruncului Iisus și ieslea cu Maica Domnului împreună cu Iisus), în pictura pe sticlă, meşterii anonimi au găsit de cuviinţă să reducă complexitatea scenei la ceea ce constituie, în fond, nucleul acesteia; în acest sens, între personajele reprezentate se vor afla în mod exclusiv (cu unele excepţii), Maica Domnului cu Pruncul Iisus, Dreptul Iosif, dar şi o reprezentare mult simplificată a celor două animale ce participă la actul întrupării divine: boul şi asinul. Cadrul în care sunt plasate personajele este, în maniera specifică a icoanelor pe sticlă, redus la esenţial, în cazul de faţă simbolizând ieslea. De remarcat este şi faptul că întreaga compoziţie este construită avându-L în centru pe Pruncul Iisus, restul elementelor fiind dispuse simetric în funcţie de Acesta. În acest sens, se poate observa şi steaua supradimensionată din registrul superior al imaginii, ce dublează poziţia centrală a lui Iisus, subliniind, din nou, relaţia centru-simetrie.

Din punct de vedere cromatic, icoana respectă întru totul rigorile şcolii de la Nicula, întreaga paletă gravitând în jurul nuanţelor de roşu, verde, ocru și alb. Nuanţele roşietice domină compoziţia, dispuse în suprafeţe mari, reuşind, totuşi, să evidenţieze mij locul imaginii, redat în nuanţe de ocru. Interesant este şi faptul că, iconarul a simţit nevoia să dubleze nuanţele aprinse de roşu prin folosirea unor mici suprafeţe de verde, creând, astfel, un armonios contrast de complementaritate. Albul conferă luminozitate compoziţiei, iar dispunerea sa în mod egal în jurul centrului imaginii reuşeşte, din nou, să sublinieze elementele centrale.

Referitor la maniera în care sunt redate elementele compoziţionale, cel mai evident este, din nou, faptul că acestea sunt reprezentate într-un mod simplu, popular, fiind versiuni mult simplificate ale aceloraşi elemente întâlnite în icoanele pe lemn sau în picturile murale din aceiași zonă geografică. Cu toate acestea, imaginea nu este deloc lipsită de expresivitate, figurile, obiectele şi întreg ansamblul imaginii fiind construite armonios, de către iconar având un simţ artistic de factură arhaică, de unde poate reieşi şi sentimentul de sinceritate exprimat de această reprezentare a temei.

Privind icoana să pătrundem în esenţa istorisirii plastice, depășind barierele stilului și a facturii icoanei care pentru mulţi azi nu înseamnă decât o operă anonimă, sau un stil similar cu cel naiv al copiilor; să înaintăm așadar în înţelesurile adânci ale Nașterii și din punct de vedere teologic, știut fiind că icoana este pentru noi Scriptura în imagini.

Praznicul Nașterii Domnului să ne unească în credinţă și simţăminte curate și doar așa să îngenunchem înaintea Pruncului Născut și să lăudăm în colinde și rugăciuni minunea din Bethleemul Iudeii.

Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci. (Condac glasul al 3-lea ).

[1] Pr. Nikolai Ozolin, Chipul lui Dumnezeu, chipul omului, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1998, p. 136. Papa Liberiu a predicat pentru prima dată despre Naşterea Domnului la data de 25 decembrie în anul 354, iar Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Grigorie de Nyssa au celebrat-o la Constantinopol şi în Capadocia, aproximativ la 380. Sfântul Ioan Gură de Aur a amintit-o, de asemenea, câţiva ani mai târziu, numindu-o drept sărbătoare de tradiţie romană.

[2] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală cu noţiuni de artă bisericească, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1985, pp. 194-197 -a se vedea explicaţiile de similitudine între Naşterea Domnului şi cea acultului lui Mitra, Saturnaliile şi Juvenaliile.

[3] Michel Quenot, Învierea şi icoana, trad. Pr. Dr. Vasile Răducă, Ed. Christiana, Bucureşti, 1999, p. 149.

Articol preluat din Revista Renașterea, decembrie 2014

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

(versiune revizuită a studiului publicat în revista Tabor, nr. 6, iunie 2018) 1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut...

Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul...

Ce-ar fi fost dacă…? | Mircea Gelu Buta

Ce-ar fi fost dacă…? | Mircea Gelu Buta

În anul 1990, la puţină vreme după căderea regimului comunist, când Biserica naţională putea din nou să se manifeste liber şi să adune oamenii în comunitatea ei de iubire şi credinţă, au început să apară întrebări, inclusiv în presă, de genul „Ce s-ar fi întâmplat...

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

S-a născut în data de 10 aprilie 1912 la Sulița, județul Botoșani, fiind al cincilea copil din cei zece ai unei familii de ţărani harnici şi credincioşi. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, l-au botezat cu numele de Constantin. După ce a urmat cursurile şcolii...