Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

de | sept. 30, 2022

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Principalele hotărâri ale Sfântului Sinod sunt următoarele:

  • A fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici și mireni;
  • Au fost reconfirmate condiţiile înscrierii la doctoratul în Teologie;
  • Au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia:
  1. Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii;
  2. Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;
  3. Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură;
  4. Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;
  5. Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;
  6. Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii;
  7. Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a  Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Luigi Ivanciu / Ziarul Lumina

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 23 iunie 2024, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...

Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024

Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024

Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni, iunie – iulie a examenului național de bacalaureat 2024, sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie. Probele se vor desfășura potrivit următorului calendar: 17 - 19 iunie: Evaluarea competențelor...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Sâmbătă, 15 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul Arșița, comuna Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...