Paraclisul care nu se va sfârși…

de | sept. 7, 2021 | Eseu

Cel ce simte ce-a pierdut, vrea să plângă ce a pierdut. Și cel ce dorește un lucru, ia asupra lui multe călătorii și necazuri, în stăruința de a dobândi lucrul dorit” (Avva Varsanufie, Filocalia XI).

Acest articol este un manifest al orgoliilor regionale, al vizibilității locale și al autonomiei identitare. El pledează pentru recunoașterea unui caracter specific unei arii culturale și cere, în măsura posibilităților, reconectarea la peisajul originar.

Este vorba de Maica Domnului. Măicuța noastră, bucuria tuturor. Paragraful anterior nu este accidental, ci am încercat printr-o îndrăzneală de partizanat să ajung în miezul unui adevăr legat de Născătoarea de Dumnezeu. Pentru noi, transilvănenii tuturor confesiunilor istorice, Maica Domnului este cea care ne adună și ne unește sub acoperământul maternității sale protective.

Măsura acestei credințe este amenințată de o parte din autohtonii care neagă, minimizează sau desconsideră cultul Maicii Domnului ca fiind o întreprindere mai puțin biblică și mai mult tradițională.

Liantul nostru cu Născătoarea de Dumnezeu nu se întemeiază pe bătăliile hermeneutice în care eu parez lovitura unui citat scripturistic cu un altul pentru ca mai apoi la rândul meu să ofer o mostră de prea-știință biblică. Dragostea față de Fecioara Maria vine din firescul regăsirii ei în substanța noastră umană care prețuiește mama. Putea fi mama Mântuitorului Hristos doar o apariție periferică în istoria credinței noastre?!

Fiindcă Iisus Hristos este Dumnezeul nostru, la rândul său și Maica Sa face parte din credința noastră. Noi o cinstim și o prea-cinstim pe cea care L-a ținut la sânul său pe Cel Care S-a înomenit pentru salvarea noastră din întunericul etern al dispariției. Nu era și nu este posibil ca această făptură discretă și credincioasă întru toate (cf. Luca 1,38) să fie lipsită de căldura sufletelor noastre.

Maica lui Dumnezeu este biserică pentru că ea ține sub cupola credinței în Fiul ei pe toți cei care suspină și așteaptă mângâiere spirituală. Un atare chip de maică, excepțional în delicatețea sa, a strâns de atâtea ori creștinii în rugăciune. Fie ortodocșii, fie romano-catolicii, greco-catolicii sau alții s-au minunat în fața icoanelor sale (precum cea făcătoare de minuni de la Nicula), au alcătuit replici naiv-populare, artistice, elitiste, în tonuri imperiale sau cu abstractizări nemaiîntâlnite. Fecunditatea unor astfel de creații a mers mână-n mână cu toponimia și întâlnirea sacră. La fel de magnetice și prolifice sunt denumirile icoanelor Maicii Domnului. Indiferent că aparțin mediului autohton, elen, celui slav sau chiar apusean și sud-american reprezentările iconice ale Născătoarei de Dumnezeu domină arta creștină prin titulaturi: Povățuitoarea, Pantanassa, Paramithya, Potirul nesecat, Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră, Kazanskaia, Smolenskaia, Umileni, Rugul Aprins, de la Neamț, Prodromița, Îndrumătoarea, de la Poceav, de la Ierusalim, Madonna Lisa, Fecioara de la Guadalupe și alte nenumărate Madonne și statui pe care ignoranța mea nu le poate cuprinde. Toate mărturisesc legătura maternă indisolubilă pe care umanitatea o are cu Fecioara Maria.

Muntele Athos, peninsula greacă ce adăpostește cele mai cunoscute vetre monahale ale Ortodoxiei, este Grădina Maicii Domnului. România este de asemenea numită uneori Grădina Maicii Domnului. Cele mai cunoscute pelerinaje din Europa catolică sunt pelerinaje în cinstea Maicii Domnului (Lourdes, Medjugorje, Fatima, Șumuleu-Ciuc) și exemplele pot continua.

Nu poți creștin fără a i te închina Maicii Domnului și nu poți fi transilvănean fără a o prețui pe Maica Domnului. Sigur că și românii din exteriorul arcului carpatic o cinstesc pe Maica Domnului și intenția mea nu e de a crea segregări culturale, ci de a evidenția sensibilitățile zonale care cu siguranță au o oarecare influență occidentală în felul de a se manifesta.

Așa că noi creștinii închinători la picioarele Fecioarei simțim pe undeva că ceva     s-a pierdut din evlavia datorată Maicii Domnului, ceva s-a evaporat sub presiunea crescândă a logicismelor etice și distante, ceva a îndepărtat aderența masivă la cinstitul sceptru al Împăratului Hristos.

Nu vom transforma însă aceste puține rânduri în analize pretențioase, ci în calitate de fii ai lacrimilor sale ne rugăm pentru împărtășirea din aceeași năstrapă de aur, adică din același potir de aur.

Pentru acest deziderat, vom lua asupra noastră călătorii și necazuri în speranța că străduința ne va lăsa să ne apropiem de prealuminatul nor al muntelui umbrit unde mistuie cu milă rugul cel neaprins al Născătoarei de Dumnezeu.

 

Ultimele articole

Gloria Bizanțului

Gloria Bizanțului

Istoria creștinismului nu poate fi înțeleasă în complexitatea ei fără fascinanta lume a Bizanțului. Pe durata a peste o mie de ani, acest imperiu a cunoscut gloria dar și declinul, expansiunea dar și împresurările, și în pofida conotațiilor peiorative ale termenului...

Mai multe din Eseu
Memento: „Iubirea și Occidentul”

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Denis de Rougemont este cunoscut publicului românesc prin excelenta sa apologie „Partea diavolului”, care descrie excepțional jocul silogismelor care au îndepărtat din conștiința publică europeană credibilitatea forței demonice, transformând-o într-un apendice istoric...

Pr. Crin Triandafil Theodorescu: „Frăția Psaltirii”

Pr. Crin Triandafil Theodorescu: „Frăția Psaltirii”

Părinte, asta am priceput, dar mai departe? Ce rugăciuni trebuie să fac? Hai, precis aveți dumneavoastră niște rugăciuni mai speciale. Mă uit lung spre el, derutat. Profilul recognoscibil al răscolitorului de panacee. Care culege de la călugări din schituri izolate...

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne propune o ierarhie în interiorul procesului de cunoaștere. Și pornește de la cea mai importantă – cunoașterea ce vine din experiența duhovnicească, generată de străluminarea Duhului Sfânt și concretizată în discernământul spiritual....

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

  Duminica Cincizecimii este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, deoarece în această zi, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de persoane, definind cea dintâi comunitate de creştini de la Ierusalim[1]....

În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...