Părintele arhim. Benedict Vesa, în parohia Suarăș

de | iul. 2, 2019

În Duminica Sfinților români, a doua după Rusalii, credincioșii parohiei Ortodoxe Suarăș, din Protopopiatul Dej au avut bucuria slujirii și cuvântului părintelui arhim. Benedict Vesa, secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Clujului și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Cu această ocazie, invitatul a slujit la Sfânta Liturghie alături de preotul paroh Cristian Cârlogea, iar apoi le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, prin intermediul căruia a vorbit despre sfințenie.

,,Doar prin participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine putem să ajungem la sfințirea trupului și a sufletului, și deci la mântuirea pe care o dorește fiecare credincios”, a subliniat părintele arhimandrit Benedict Vesa.

La finalul Sfintei Liturghii părintele paroh Cristian Cârlogea a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru binecuvântatul moment de rugăciune și de asemenea, în numele credincioșilor, părintelui arhimandrit Benedict Vesa, pentru prezența în Parohia Suarăș și pentru cuvântul de învățătură.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin. Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...