Părintele Gheorghe Purdea – o viaţă în slujba lui Dumnezeu şi a omului | Pr. Ioan Cristian Baciu

de Eseu

În Biserica lui Hristos, de-a lungul veacurilor, s-au regăsit şi acei oameni care şi-au ascultat chemarea inimii şi l-au urmat pe Hristos cu credinţă, dragoste şi dăruire duse până la jertfă. Nu mă refer aici la sfinţii Bisericii noastre, ci la acea categorie de oameni care sub povara vremurilor şi a greutăţilor au reuşit să-şi înscrie numele în cartea veacurilor, cucerind acest loc nu prin titluri nici prin ranguri şi măriri lumeşti, ci prin simplitate, muncă şi perseverenţă. Aceşti oameni au rămas în mintea şi-n sufletele celor care i-au cunoscut modele vii, buni povăţuitori şi pilde de urmat. În contextul acesta al dăruirii, dar şi al vremurilor grele pe care le-au trăit, ne amintim cu drag de părintele Gheorghe Purdea, care prin trudă, dar şi prin sacrificiu de multe ori, şi-a purtat Crucea rostului vieţii prin lumea aceasta spre împărăţia lui Dumnezeu.

Preotul Gheorghe Purdea s-a născut în 15 mai 1887 în satul Gârboul Dejului, din părinţi ţărani. La vârsta de 7 ani a rămas orfan de mamă împreună cu 4 fraţi şi cu tatăl lor, care nu s-a mai recăsătorit. Având un unchi preot, chiar în satul natal, a fost îndrumat de acesta să meargă la învățătură. A urmat şcoala primară şi liceul în Dej, studiile făcându-le în limba maghiară. În timpul anilor de școală, părintele şi mai mulţi colegi de-ai săi, neavând mijloace de trai, au fost ajutaţi de familii de români cu mâncare; această hrană şi-o drămuiau pe mai multe zile pentru a-şi asigura existenţa. După terminarea liceului, a urmat studii la Facultatea Teologică din Sibiu pe care le-a absolvit în anul 1910. În acelaşi an se căsătorește cu fiica preotului din Pădureni (Muierău), pr. Micu Gavriil, pe nume Micu Maria, din căsnicia cărora au rezultat 11 copii. A fost numit preot la Cărpiniş-Baia Mare, sat fără şcoală; aici s-a ocupat de educaţia copiilor făcând lecţii cu ei în casa parohială. Apoi, cu sprijinul sătenilor a construit o şcoală pentru aceşti copii. În anul 1915 s-a mutat la Agriş pentru a fi mai aproape de casă şi de familie. Având dorinţa ca în acest sat să construiască o Biserică, cu ajutorul lui Dumnezeu şi susţinut de săteni, dar și cu multă trudă, a reuşit să ridice o frumoasă Biserică cu hramul Sfântul Gheorghe. Tot în satul Agriş a construit şi o casă parohială. În timpul construcţiei Bisericii din Agriş, a concurat pentru postul de preot la Mihai Viteazul, pe care l-a şi luat, însă nu a vrut să plece până la terminarea Bisericii. I s-a propus să devină secretar la protopopiatul Turda (protopop fiind atunci părintele Muntean Iovian), post care ar fi fost mai avantajos pentru dânsul şi pentru familia dânsului; dar a refuzat, pe acelaşi considerent. În anul 1918 soţia părintelui, doamna preoteasă Maria, şi alte femei din sat au lucrat pe ascuns la confecţionarea drapelului în trei culori cu care părintele şi o delegaţie de la Pădureni şi Agriş au mers la Alba-Iulia, la Marea Unire. În gara din Teiuş, un membru al delegaţiei, pe nume Arion din Agriş, a scos drapelul pe geamul trenului şi l-a fluturat, fiind ucis pe loc de jandarmii unguri. A fost înmormântat la Alba Iulia, unde la căpătâiul lui, alături de alţi preoți, a slujit şi părintele Gheorghe Purdea. Tot în acest răstimp a construit şi o casă la Crăieşti cu ajutorul familiei, iar în anul 1929 s-a mutat aici. Crăieştiul figura încă din 1894 ca filie a satului Muierău (Pădureni) sub preotul Micu Gavriil. Datorită faptului că nu era Biserică în sat slujba se ţinea într-o cameră la casa lui Crişan Macavei – învăţătorul satului; s-au hotărât, împreună cu consiliul parohial şi enoriaşii din Crăieşti, să construiască Biserică, cu toate ca erau numai optsprezece familii ortodoxe. Construcţia Bisericii a început în 1927 şi s-a finalizat în 1931, având hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica a fost construită din lemn şi acoperită cu tablă, cu geamuri mari, fiind foarte frumoasă şi luminoasă. În anul 1943, Gheorghe Purdea junior, a absolvit teologia la Sibiu, iar după căsătoria cu Muntean Maria a fost sfinţit şi numit preot la Agriş, tatăl său rămânând preot la Crăieşti.

Ţinând cont de vremurile grele trăite de părintele Gheorghe, de cele două războaie prin care a trecut și de condițiile dificile de după război, viaţa dânsului n-a fost scutită de necazuri. Prima încercare i-a venit pe linia familiei, când din cei unsprezece copii, patru au trecut la Domnul la vârste fragede; două surori de doi şi respectiv patru ani au murit în aceeaşi săptămână de o boală contagioasă, una miercuri, alta joi în săptămâna Crăciunului; astfel că părintele a trebuit să-şi vadă propriile fiice puse în acelaşi sicriu şi înmormântate. În anul 1938 și-a mai pierdut un băiat de 11 ani, iar în anul 1950 o fată de 25 de ani. În timpul războiului s-a refugiat din faţa ungurilor şi a ruşilor, dar apoi a fost nevoit să trăiască cu ei în casă, şi cu unii şi cu alţii. E de amintit faptul că şi ungurii, a căror limba o vorbea, şi ruşii l-au respectat – aceștia din urmă i-au cerut să spovedească și să împărtășească un ostaş sârb ortodox care a ajuns rănit în casa părintelui. Perioada de după război, greutăţile şi cotele care au fost impuse de comunişti l-au determinat pe părintele Gheorghe să-şi vândă chiar şi ţiglele de pe șură ca să poată cumpăra porumb şi grâu pentru copii şi familie. Considerați „chiaburi” cu 8 hectare de pământ, părintele Gheorghe Purdea junior de la Agriş și un alt frate, Nicolae, au fost arestaţi ca deținuți politici şi închişi cinci ani, din 1949 până în 1954, la Aiud, Gherla, Poarta Albă şi Valea Neagră. Forţat de autorităţi, în cele din urmă a trebuit să predea pământul la stat. Părintele Gheorghe a avut multe încercări dar niciodată nu a învinovăţit divinitatea de acestea. A rămas acelaşi tată bun, blând şi răbdător.

Era foarte apreciat în sat, deopotrivă de ortodocşi şi de greco-catolici. Astfel, familiile greco-catolice îl solicitau adesea să le boteze copiii în rit ortodox iar în urma căsătoriilor mixte dintre greco-catolici și ortodocși se întâmpla uneori ca greco-catolicul să treacă la ortodoxie. Aşa se face că această filie cu optsprezece familii ortodoxe, în decurs de aproximativ douăzeci de ani, în 1946, a ajuns să numere cincizeci de familii ortodoxe, meritul fiind întru totul al acestui preot vrednic. Obosit şi consumat de necazuri, cu gândul şi durerea la copiii săi din închisori, părintele Gheorghe Purdea trece la Domnul în 4 mai 1953, mulţumit că a putut sluji de Sfintele Paşti a acelui an. Părintele îşi doarme somnul de veci în cimitirul din Crăieşti în dreapta altarului, veghind şi ascultând slujbele pe care le săvârşim în Biserica din sat, ctitoria dânsului. Acum la ceas de aducere aminte – șaizeci de ani de la adormirea părintelui –, cele trei fiice încă în viaţă, Lucia, Mia şi Felicia, nora dânsului, doamna preoteasă Maria, dimpreună cu familiile izvorâte din această tulpină bună a părintelui, ridică parastas şi rugăciune de pomenire celor ce le-au fost pildă şi exemplu de urmat: părintele Gheorghe Purdea şi doamna preoteasa Maria. În jurul dânşilor s-au format familii exemplare, care păstrează şi astăzi cuvintele şi poveţele frumoase primite de la dânşii.

Vă mulţumim părinte drag pentru tot ce-aţi făcut pentru acest sat şi pentru că ne-aţi lăsat locaş de slujire şi de închinare Domnului. Dumnezeu să vă odihnească în pace!

Articol publicat în revista Renașterea, Numărul Mai 2013, nr. 5 (277), an XXIV (serie nouă),

AUTOR: Pr. Ioan Cristian Baciu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Un episcop și epoca sa: Vasile Moga (250 de ani de la naștere)

Un episcop și epoca sa: Vasile Moga (250 de ani de la naștere)

La 19 noiembrie 2024 aniversăm 250 de ani de la nașterea episcopului Vasile Moga, un ierarh uitat de la începutul secolului al XIX-lea care, prin truda sa, a contribuit la ridicarea comunității ortodoxe a Transilvaniei și la pregătirea terenului pentru viitorul...

Însemnări de la Muntele Athos, octombrie 2024 | Grigore Constantin

Însemnări de la Muntele Athos, octombrie 2024 | Grigore Constantin

Aceste însemnări nu întrunesc exigențele pe care trebuie să le aibă în vedere cineva atunci când întocmește un caiet de memorii. Aceste însemnări sunt mai degrabă reflecții duhovnicești, menite să ofere o panoramă asupra viețuirii înalte pe care monahismul athonit a...