Părintele Mitropolit Andrei a slujit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Gilău II, Protopopiatul Ortodox Cluj I

de | aug. 4, 2020 | Actualitatea religioasă, Editorial

Împreună avem puterea de a crește în frumusețe, în încredere, în speranță și bunătate. Au demonstrat acest lucru sute de suflete senine, de toate vârstele, aseară, când s-au îndreptat rând pe rând spre biserica mică din comuna Gilău, județul Cluj.

În acest fel, ziua de luni, aparent una obișnuită de muncă și mai ales în pline vremuri tulburi, s-a transformat, la Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu prin slujirea Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, într-o zi de aleasă sărbătoare. Iată, unele vizite schimbă și dau putere, unesc și ne aduc împreună mai puternici ca niciodată.

Părintele Mitropolit Andrei a slujit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia „Adormirea Maicii Domnului", Gilău II, Protopopiatul Ortodox Cluj I

Florile, căldura și lumina soarelui din jurul bisericii au înseninat fețele atâtor oameni care erau acoperite doar cu dovada grijii și a iubirii față de ceilalți. Și-au deschis sufletele și s-au îmbogățit cu Dumnezeu.

Om după om și chip după chip, așa a apărut mulțimea, ca printr-o minune. De toate vârstele, și-au lăsat grijile, locurile de muncă și necazurile în urma și au cântat împreună, cu curaj și determinare: “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi”.

S-au întors cu toții în timp, prin cuvântul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la întâlnirile de odinioară, în lumea copilăriei și a sincerității, iar cu mintea și sufletul au privit împreună spre mamele
lor, acum în postul Adormirii Maicii Domnului.

Cei mai mici, dar și mari deopotrivă, uniți în cor de doamna Lidia Giurgiu, au reușit ca prin cântări să umple ulițele, grădina si sufletele noastre într-o seară de bucurie duhovnicească.

Chipurile preoților, a consilierului Claudiu Grama și a părintelui protopop Dan Hognogi au fost inundate de rugăciunea adâncă, de frumusețea cântărilor și împreună am devenit părtașii unui moment de înaltă ținută duhovnicească.

Părintele Mitropolit Andrei a slujit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia „Adormirea Maicii Domnului", Gilău II, Protopopiatul Ortodox Cluj I

Înaltpreasfinția Voastră,
Mulțumim că ați reușit ca prin prezență, slujire și cuvânt să ne adunați de pe unde suntem, uneori risipiți, în jurul vetrei părintești, aici unde trăirile și amintirile devin sprijinul anilor ce vor urma.

Întreaga viață e o așteptare și o continuă căutare. Au trecut 30 de ani de așteptare a credincioșilor din comuna Gilău și a părintelui Iosif ce îi păstorește la bisericuța ce poartă hramul “Adormirii Maicii Domnului” până acum când într-o zi de 3 august li s-a răspuns atât de frumos prin momentul care cu siguranță le-a adus deja tuturor bogăție și hrană inimilor.”

Roxana Hulpe

Părintele Mitropolit Andrei a slujit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia „Adormirea Maicii Domnului", Gilău II, Protopopiatul Ortodox Cluj I

Ultimele articole

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

O nouă sărbătoare a început la Mănăstirea clujeană Nicula, aici unde an de an zeci de mii de credincioși vin să se închine Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și să participe în perioada 13-15 august la hramul așezământului monahal, serbat de praznicul...

Slujbe de seară la Mănăstirea Nicula

Slujbe de seară la Mănăstirea Nicula

Sute de credincioși participă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la Slujba Ceasului al IX-lea, urmată de Vecernie și Acatistul Adormirii Maicii Domnului. La final va rosti un cuvânt de învățătură protopopul de Gherla, părintele Paul Isip. Programul slujbelor va...

Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii

Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii

Doar trei zile au mai rămas până la praznicul Adormirii Maicii Domnului, care adună an de an zeci de mii de pelerini la Nicula, în unul din cele mai importante centre de pelerinaj din țară. De sărbătoarea închinată Maicii Domnului, care este și hramul așezământului...