Patriarhul Daniel: Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive

de | oct. 9, 2020

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel referitor la interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi, 9 octombrie 2020:


Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive

Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași.

Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționatădiscriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.

Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare.

Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autoritățile locale erau o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios.

Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu.

Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.

Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de sărbătoare, la Spitalul Județean Cluj

Zi de sărbătoare, la Spitalul Județean Cluj

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, Capela Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca și-a serbat în avans ocrotitorul spiritual, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului...

Binecuvântarea capelei de cimitir din Firiza, Baia Mare

Binecuvântarea capelei de cimitir din Firiza, Baia Mare

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de binecuvântare a capelei de cimitir cu hramul "Învierea lui Lazăr" din cartierul Firiza al Băii Mari, una dintre cele mai moderne din Eparhie, la care a...

Radio Renașterea poate fi ascultat acum și în zona Huedinului

Radio Renașterea poate fi ascultat acum și în zona Huedinului

Începând de marți, 2 octombrie 2018, Radio Renașterea, radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului poate fi recepționat și în zona Huedinului, pe frecvența 99, 1 MHz. Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat recent acordarea unei noi licențe pentru...

Sfințirea monumentului eroilor din Dângău Mare, Protopopiatul Huedin

Sfințirea monumentului eroilor din Dângău Mare, Protopopiatul Huedin

Duminică, 30 septembrie 2018, a fost zi de mare bucurie și sărbătoare pentru credincioșii din Filia Dângău Mare, Protopopiatul Huedin. De la ora 10:00 a fost săvârșită Sfânta Liturghie de pr. Lupuțan Dan – protopopul Huedinului și pr. Gocan Mihai – parohul din Dângău....