Pelerinaj pentru credincioșii din Ilva Mică

de | oct. 17, 2016

În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, un grup de credincioşi din cele două parohii din localitatea Ilva Mică, însoţiţi de cei doi preoţi parohi Iuliu Brici şi Potra Ştefăniţă, au plecat în pelerinaj şi s-au rugat la Mănăstirea Râşca Transilvană, a transmis pentru radio Renașterea, pr. Paul Gavriloaie. Credincioşii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi au ajuns la această mănăstire la invitaţia părintelui stareţ dar şi cu dorinţa de a ajuta aşezământul monahal cu alimente şi bani. Legătura credincioşilor din Ilva Mică cu această mănăstire datează din perioada edificării sfintei biserici, construită de către renumitul meşter Valer Siminic, originar din Ilva Mică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Duminică, 8 martie 2020, în Duminica Ortodoxiei copiii din Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla și-au îndreptat gândurile spre mamele și bunicile lor. Astfel, plini de emoție ei au cântat și au recitat versuri dedicate mamei, iar în final au transmis...