Pelerini mititeni, la Memorialul Sighet

de | dec. 13, 2017 | Activități parohiale

Săptămâna trecută, credincioșii parohiei Mititei, Protopopiatul Năsăud, și-au sărbătorit ocrotitorul pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. La sărbătoare au participat numeroși credincioși iar la sfânta Liturghie, copiii de la gradinița din sat, sub supravegerea doamnei educatoare Simona Lazăr, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

Săptămâna aceasta, dat fiind faptul că anul 2017 a fost declarat de către Sfântul Sinod `Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, și anul comemorativ Iustinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul Comunismului”, un grup de pelerini, însoțiti de părintele paroh Imbuzan Călin, au vizitat Memorialul de la Sighet.

Aici credincioșii au vazut întreaga inchisoare muzeu, condițiile in care au fost deținuți adversarii regimului comunist, locul în care au fost incarcerate și torturate elitele intelectuale, politice și religioase, care prezentau un pericol pentru autoritățile comuniste. Totodată în scurtul pelerinaj, credincioșii au poposit, s-au rugat și închinat în mănăstirile Bârsana și Moisei.

Fie ca bunul Dumnezeu să dea întotdeauna pace pe pământ ca Biserica și credincioșii să se poată ruga in deplină libertate.

Pr. Călin Imbuzan

 

Ultimele articole

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Începând din vara anului 2019, în Parohia Ortodoxă Soporu de Câmpie, Protopopiatul Turda se desfășoară proiectul catehetic intitulat „Mai aproape de Cuvânt” sub egida Departamentului Misionar al Arhiepiscopiei Clujului. Scopul acestui proiect catehetic  este întărirea...

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...