Persoanele vârstnice, sărbătorite la parohia ortodoxă „Sf. Ap. Petru și Pavel” Mănăștur

de | oct. 3, 2022

Ziua Internațională a persoanelor vârstnice este marcată anual în data de 1 octombrie pentru a promova drepturile persoanelor de vârsta a treia prin încurajarea de a participa activ la viața economică, politică, socială și culturală, dar și pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor, parohia ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur a organizat o întâlnire adresată, în primul rând, persoanelor trecute de 60 de ani și care sunt singure sau văduve. Pe lângă bucatele alese care s-au pregătit în sala de la demisolul bisericii, cei aproximativ 130 de vârstnici participanți s-au bucurat și de mai multe daruri muzicale oferite de tinerele interprete Patricia Chiuian, Irina Urian și Mihaela Muntean, precum și de rapsodul popular Nelu Jeler și de cunoscuta soprană Rodica Toma, membră a coralei bisericii. De asemenea, s-au recitat poezii emoționante și potrivite cu acest moment, iar preoții bisericii le-au adresat fiecare câte un cuvânt de binecuvântare celor prezenți.

„Emoții, lacrimi și recunoștință, acestea au fost ingredientele care au făcut ca astăzi să ne bucurăm nu doar de o masă festivă, ci și de o intensă și adâncă comuniune”, a declarat preotul paroh Dan Cismaș.

Părintele Arsenie Papacioc, ne-a lăsat celebra sintagmă, care zice: ,,dacă tinerețile ar ști, iar bătrânețile ar putea…”. Așadar, aici în familia noastră parohială se întâmplă o lucrare minunată. Cei mai tineri le oferim celor mai în vârstă din vitalitatea, energia și entuziasmul nostru, iar seniorii ne dau înapoi din experiența și înțelepciunea lor. „La mulți ani, dragi părinți și bunici! Avem nevoie de dumneavoastră cât mai mult timp alături de noi. Să vă dea Dumnezeu sănătate și să vă poarte de grijă”, a mai spus preotul Dan Cismaș, parohul bisericii ortodoxe cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin. Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...