Piatra de temelie pentru o nouă biserică, în cartierul bistrițean Viișoara

de | apr. 15, 2016

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a pus marți, 12 aprilie 2016, piatra de temelie la noua biserică ce se va construi în cartierul bistrițean Viișoara și care va fi ocrotită de „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Slujba a început la ora 12:30 și a fost oficiată în prezența unui număr mare de preoți, credincioși și de oficialități locale. La finalul slujbei Mitropolitul Clujului a vorbit despre rolul pe care l-au avut sfinții împărați Constantin și Elena în istoria Bisericii Creștine:

Parohia Viișoara II a fost înființată în anul 2013 și i-a fost încredințată părintelui Călin Sigartău, care va avea și misiunea de a ridica noua biserică, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Bistrița, Pr. Emanuel Vidican.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

În Duminica a IX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dobrin, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitate. În...

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit sâmbătă, 20 august 2016, biserica filiei Târgușor a parohiei Fizeșu Gherlii din protopopiatul Gherla. Un sobor de 19 preoți a slujit alături de Înaltpreasfinția Sa pe Altarul de vară din curtea bisericii, unde programul a continuat cu...