Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

de | aug. 6, 2015 | Actualitatea religioasă

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din grupul de pelerini au făcut parte și oficialități locale și județene.  Pe cei prezenți Înaltpresfințitul Părinte Andrei i-a îndemnat să nu aibă frică de moarte, pentru că Hristos a promis viață veșnică: „În general nouă oamenilor dispariția, plecarea, moartea nu ne sunt dragi. Nu le erau dragi nici ucenicilor Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul îi anunțase pe ei, pentru că se apropiau Patimile, că la Ierusalim va fi prins de cărturari, de farisei, că va fi dat în mâna romanilor, că îl vor răstingni. Când le-a spus că va fi răstignit s-au întristat și peste 6 zile ca să îi întărească și să nu-și piardă credința i-a dus pe munte și le-a demonstrat că este Dumnezeu. Dumnezeu e mai puternic decât moartea. Așa și nouă, El ne-a promis viața veșnică”.

La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat un Parastas pentru ctitorii mănăstirii, trecuți la cele veșnice.

Amplasată pe Valea Ilvei, Mănăstirea „Schimbarea la Față” a fost înființată în anul 1992 și este situată la 50 de km de orașul Năsăud.

 

Ultimele articole

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Iubiţi fraţi şi surori, mulţimea bunurilor materiale nu ne poate aduce bucurie, pentru că, având mult poţi deveni rob al patimii iubirii de avere. Iată ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de la Ioan, în capitolul 8, versetul 34: „Adevărat, adevărat vă spun, oricine...

Omul – lucrul cel mai de preț

Omul – lucrul cel mai de preț

Aspecte introductive În decursul activității Sale pământești, Domnul a făcut multe minuni. Între ele, o categorie importantă o reprezintă exorcizările. Uneori, El alungă demoni pentru că cineva din anturajul posedatului o cere, alteori pentru că însuși cel în cauză,...

„Celula Creativă: Reeducarea continuă”, la Memorialul Gherla

„Celula Creativă: Reeducarea continuă”, la Memorialul Gherla

Un spectacol despre „evadări” memorabile din Gulag, despre libertatea din temniță, jertfă și creativitate în zeghe, într-o formulă dedicată pomenirii oamenilor-model și a experiențelor-școală, debutează duminică, 25 iulie 2021,  la Memorialul Gherla. Este vorba despre...

Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, prin care își propun să dezvolte un dialog între Biserică și laicatul ortodox din eparhie. Vor fi invitate pentru a...

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat, astăzi, 14 octombrie 2015, la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. De asemenea, au fost prezente oficialități naționale și locale, după cum ne-a...

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Maici Parascheva, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Recea Mică, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, ce are ca ocrotitori pe...

Conferințe preoțești, dedicate marilor păstori de suflete din eparhii

Conferințe preoțești, dedicate marilor păstori de suflete din eparhii

Clericii din protopopiatul Gherla au participat luni, 12 octombrie 2015, la conferința preoțească de toamnă cu tema „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”. Întalnirea a avut loc în prezența Înaltpresfințitului...

Liturghie Arhierească în localitatea Lupoaia

Liturghie Arhierească în localitatea Lupoaia

Duminică, 11 octombrie 2015, credincioșii din localitatea Lupoaia, filie a Parphiei Creaca, s-au aflat în zi de sărbătoare. Astfel, aceștia și-au serbat în avans hramul bisericii, locașul de cult fiind pus sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu acest prilej...