Preasfințitul Părinte Episcop Vasile a trecut la Domnul

de | oct. 8, 2021

Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, aducem la cunoștința slujitorilor sfintelor altare, a viețuitorilor din mănăstiri și a credincioșilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, că Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop Emerit și fost Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019, a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11:30.

Slujba Prohodului se va oficia în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca luni, 11 octombrie 2021, după următorul program:

  • 9:00 – Sfânta Liturghie arhierească
  • 12:00 – Slujba Prohodului propriu-zisă, oficiată de către un sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
  • Înhumarea în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane

Rugăm pe Hristos Domnul, Cel înviat din morți,  să-i facă parte de odihnă întru Împărăția Sa!

Scurtă biografie

Preasfinţitul Părinte Vasile s-a născut în data de 30 decembrie 1948, în oraşul Cluj-Napoca, din părinţii Constantin şi Rozalia Flueraş, muncitori, familie ce îşi avea „rădăcini adânci” în Mănăştur. A urmat şcoală generală în Mănăştur (1955-1962), Şcoală profesională „16 Februarie” din Cluj (1962-1965), la absolvirea ei angajându-se la Uzina „16 februarie”. În paralel a urmat cursurile serale la Liceul Nr. 12 din Cluj (1965-1971), unde a obţinut şi bacalaureatul.

În anul 1972 s-a înscris la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu (1972-1976), unde în 1976 a obţinut şi licenţă în Teologie, cu lucrarea: „Probleme sociale în scrierile Părinţilor Capadocieni”, la catedra de Bizantinologie, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae.

În 27 noiembrie 1976 a fost hirotonit preot celib pe seama Parohiei Tureni, Protopopiatul Turda, jud. Cluj, de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Justinian Chira Maramureşanul. La scurtă vreme a fost detaşat (la 1 ianuarie 1977) ca preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din cartierul Grigorescu, Municipiul Cluj-Napoca.

După alte câteva luni (în august 1977) a fost numit preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul clujean Mănăştur. Pentru activitatea misionar-pastorală deosebită Arhiepiscopul Teofil Herineanu i-a acordat distincţia bisericească de „iconom” (în anul 1987).

În anul universitar 1990-1991 a fost şi duhovnic-asistent la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Cluj-Napoca (azi Facultatea de Teologie Ortodoxă), fiind un preot model pentru studenţii teologi. La 24 martie 1991 (ajunul Bunei Vestiri) a fost tuns în monahism la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba-Iulia de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei.

Că monah a îndeplinit ascultarea de stareţ la Mănăstirea Nicula, din octombrie 1991 până în februarie 1994. S-a impus în faţă obştii mănăstireşti prin bunătate, înţelepciune, răbdare şi exemplu personal.

În februarie 1994, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Bartolomeu l-a numit Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Cluj-Napoca şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului; a fost hirotesit apoi şi în rangul de arhimandrit.

În urma propunerii Mitropolitului Bartolomeu, din vara anului 1998 a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Clujului şi hirotonit întru arhiereu în 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula.

Ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului a publicat numeroase articole, a sfințit și resfințit numeroase biserici și mănăstiri. De asemenea, a desfășurat o bogată activitate social-misionară. Printre cele mai importante proiecte alea Preasfinției Sale se numără Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, inițiat în anul 2009.

În luna septembrie a anului 2014, ierarhul a suferit un accident vascular cerebral.

La finalul anului 2019, ca urmare a aprobării cererii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 17 decembrie 2019, se retrage din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

 

 

 

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească la Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească la Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică...

Ziua învierii la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Ziua învierii la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În prima zi de Paști credincioșii clujeni care au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană au fost îndemnați de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei să să fie cu discernământ, și să nu fie dependenți de imagine. Omul contemporan a devenit rob imaginii....

Tinerii vestesc Învierea Domnului [VIDEO]

Tinerii vestesc Învierea Domnului [VIDEO]

Tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R. Cluj) şi toată comunitatea Bisericii Studenţilor din Cluj Napoca au îmbrăcat haine albe de sărbătoare. După un obicei deprins de mai mulţi  ani, toţi cei care participă la slujba de Înviere se...

23 de ani de arhierie pentru Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin

23 de ani de arhierie pentru Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat luni, 17 aprilie 2017, Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Protopopiatul...