Prelegere despre secularizare a teologului Teodor Baconschi, la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | iun. 26, 2019 | Actualitatea religioasă

În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va găzdui, sâmbătă, 29 iunie 2019, de la ora 19.00, în sala Mare a Muzeului, prelegerea: „Provocările misiunii creștine în lumea secularizată” susținută de teologul și diplomatul Teodor Baconschi.

Acest moment cultural este gândit ca o întâlnire și o discuție pe o temă de maximă actualitate pentru fiecare creștin care dorește să își trăiască în mod conștient rolul de mărturisitor al Domnului într-o lume tot mai puțin deschisă spre afirmarea unei identități creștine.

Prelegere despre secularizare a teologului Teodor Baconschi, la Muzeul Mitropoliei Clujului„Ancorat în orizontul frământărilor actuale, atât în plan teologic, cât și în planul ideilor, Teodor BACONSCHI ne propune prin această prelegere o reflecție asupra modului în care fiecare creștin și Biserica în ansamblul ei trebuie să se poziționeze în contextul tot mai evident al lumii secularizate. Nevoia unei bune ancorări în adevărurile de credință și asumarea unei conștiințe creștine vii, dublate de deschiderea spre valori și spre respectul față de tot ce e bun în lume sunt repere principale care pot da valoare vieții și pot construi o lume cu sens.”, conform celor afirmate de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.

Acest moment cultural va fi însoțit și de un recital muzical susținut de Mara Torge – vioară și Tudor Torge – chitara clasică.

Intrarea este liberă.

Ultimele articole

23 aprilie – Sfânta și Marea Sâmbătă; Sf. Mc. Valerie

23 aprilie – Sfânta și Marea Sâmbătă; Sf. Mc. Valerie

Sceptrul împărăţiei Romei luându-l cu nevrednicie păgânul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întâi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecând în acel...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Parohia Sânnicoară, județul Cluj. Cu acest prilej, în după-amiaza...

Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, sâmbătă, 13 noiembrie  2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la...