Prezență arhierească în localitatea clujeană Gheorghieni

de | dec. 5, 2020 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 5 decembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea clujeană Gheorghieni, comuna Feleacu, Protopopiatul Cluj I.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dan-Alexandru Horvat, și parohul comunității din Mihăiești, preotul Aurel Duca, fiu al satului.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict le-a vorbit credincioșilor despre singura cale adevărată, care este Hristos, și a punctat cât este de important în această lume în care trăim. Totodată, a îndemnat să avem încredere în El şi disponibilitate în a-I urma Lui, chiar dacă această cale nu va fi adesori uşoară.

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

Scurt istoric

Biserica Parohiei Gheorghieni Sat, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil”, Protopopiatul Cluj I, din apropierea municipiului Cluj-Napoca, a fost construită pe fundația vechii bisericii din sat, în perioada 1986-1989, fiind târnosită la data de 10 septembrie 1989, de Arhiepiscopul Justinian Chira, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Parohia este păstorită din luna decembrie 2018 de către preotul Dan-Alexandru Horvat. Acesta, începând cu luna septembrie a anului 2020, a demarat ample lucrări de consolidare, renovare și înfrumusețare a bisericii, care sunt în curs de finalizare. Lăcașul de cult urmează a fi resfințit anul viitor, după cum a declarat parohul Dan-Alexandru Horvat.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Drepturi sociale ale pacientilor oncologici

Drepturi sociale ale pacientilor oncologici

Se întâmplă uneori să ne confruntăm cu o stare de boală, moment în care, persoana cea mai capabilă să ne ajute este medicul. Relația dintre medic și pacient este reglementată prin lege și ea prevede anumite drepturi și obligații din partea pacientului, dar și a...

Instituția Protopopiatului în Transilvania

Instituția Protopopiatului în Transilvania

De-a lungul vremii, Biserica a fost nevoită să-și plieze activitatea administrativă în funcție de sistemele politice și contextele sociale. Astfel, putem observa cum, în decursul istoriei apar și dispar diferite forme de administrare sau chiar trepte ale clerului...

Hramul Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești

Hramul Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești

La Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), 17 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Intrarea Domnului în...