Prezență arhierească în Parohia Brebi, Sălaj

de | oct. 13, 2019

Duminică, 13 octombrie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului,  s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Brebi, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului și Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe domnul teolog Ioan-Simion Ciutre, urmând ca acesta să fie hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Vasile-Adrian Danciu, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, pentru distincție și i-a dăruit o icoană cu Sfântul Vasile cel Mare, ocrotitorul bisericii.

Localitatea Brebi, aşezată la poalele Munților Meseş, a fost menţionată, pentru prima dată, în anul 1385, sub denumirea de Beryd. Numele provine din limba slavă veche, de la cuvântul „brebu”, formă sub care apare menționat în documente, începând cu anul 1930.

În ceea ce privește viața bisericească din acest sat, menționăm faptul că există o biserică de lemn, monument istoric, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care are ca particularitate icoanele pictate cu sfinți care zâmbesc, aceasta fiind ridicată, potrivit inscripţiei săpate în cosoroaba prispei, în anul 1759, de meşterii Breurz şi Ion Borzan, în zilele păstoririi preotului Dănilă.

În anul 1976 s-a înființat Parohia Ortodoxă Brebi, până atunci fiind filie a Parohiei Creaca, primul preot paroh fiind Preacucernicul Părinte Vasile Rus. După 12 ani de slujire în lăcașul de cult de lemn, ca urmare a faptului că acesta a devenit neîncăpător, în anul 1988 s-au demarat lucrările de edificare a unei biserici din zid, care a primit hramul „Sfântul Vasile cel Mare”. La construirea noului lăcaș de cult a participat întreaga comunitate ortodoxă, formată din aproximativ 70 de familii. Lucrările au durat doar patru ani, lucrându-se uneori și pe trei schimburi.

În continuare, biserica a fost înfrumusețată cu pictură, astfel încât, în data de 28 octombrie 2007, în timpul păstoririi Preacucernicului Părinte Septimiu Gudea, aceasta a fost sfințită de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

Începând cu data de 1 martie a anului 2013, Preacucernicul Părinte Vasile-Adrian Danciu a fost numit preot al Parohiei Brebi, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale.

Secretar Eparhial, Diac. Ionică Torcoș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 20 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care...

Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Duminică, 6 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, din care a făcut...

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Joi, 20 octombrie 2022, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Resfințirea bisericii din Parohia Românași

Resfințirea bisericii din Parohia Românași

Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat duminică, 9 octombrie 2022, în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași, Protopopiatul Zalău. Episcopul Sălajului a binecuvântat lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit...