Prima promoție a Școlii Postliceale Sanitare „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca

de | iul. 28, 2021

22 de asistenți medicali generaliști au finalizat cursurile de 3 ani, urmate în cadrul Școlii Postliceale Sanitare „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca. Ei reprezintă prima promoție a Școlii patronată de Arhiepiscopia Clujului.

Marți, 27 iulie 2021, a avut loc festivitatea de încheiere a anului școlar, iar la eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. În cuvântul adresat, ierarhul a subliniat reperele scripturistice referitoare la respectul care trebuie acordat cadrelor medicale, precum și importanța misiunii lor în perspectiva veșniciei, a precizat pentru radio Renașterea preotul Bogdan Chiorean, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”.

Alături de absolvenți au fost și inspectorul Adelhaida Kerekes, directorul școlii, prof. Adriana Rotar, diriginta clasei – prof. Antonia Chiorean, precum și cadre didactice și medicale din cadrul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”.

Șeful de promoție este preotul Horea Baciu, care, pe lângă misiunea parohială, desfășoară o apreciabilă activitate de voluntariat în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj.

În această perioadă se desfășoară înscrieri pentru anul școlar 2021-2022, la specializarea asistent medical generalist.

Școala Postliceală Sanitară este cel de-al treilea proiect desfășurat în cadrul Asociației „Sfântul Nectarie”, alături de Centrul de Îngrijiri Paliative și Serviciul de Îngrijiri Paliative la Domiciliu.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
USAMV Cluj-Napoca, la Agraria 2024

USAMV Cluj-Napoca, la Agraria 2024

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va participa, în calitate de partener, la AGRARIA 2024, între 18-21 aprilie, în spațiul expozițional dedicat, din comuna Jucu (județul Cluj). Facultățile din cadrul universității noastre vor...

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

Cu ocazia Maratonului International Cluj-Napoca – editia a XIII –a, duminica 14 aprilie 2024 in intervalul orar 05:00 – 15:00, sunt impuse restrictii de circulatie in zona centrala. Liniile de transport in comun afectate vor circula pe trasee deviate, dupa cum...