Lumea ortodoxă sărbătorește astăzi, 2 februarie, Ziua Internațională a Tineretului Ortodox. Cu acest prilej, Părintele Adrian Podaru, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a transmis câteva gânduri despre tinerețe, pentru tineri:
„Nu pot vorbi despre tinerețe la modul general. Nu am nici căderea, nici puterea de a o face. Nu pot vorbi decât despre tinerețea mea, foarte pe scurt și voalat. Detaliile nu sunt de vânturat sau de share-uit pe Facebook.
Apoi, nu pot vorbi despre tinerețea mea decât retrospectiv. Mă refer la acea tinerețe biologic-sufletească, de până-n 30 de ani, marcată de avânt, idealuri, sânge-n clocot, zbor, nesăbuință, cânt, drumeții, tovărășii, veselie, lecturi, carpe diem, plete, Sfântă Mărie Mare la Rohia, viață la cort pe crestele Făgărașilor, scăldat pe ploaie, poeziile lui Nichita Stănescu scrise, manu propria, pe pereții camerei de cămin, pescuit în chiuvetă, de amorul artei și chef de socializare, călătorit o noapte-întreagă pe culoarul acceleratului de Timișoara, ca să văd eclipsa totală de soare…
Am cântat și eu, cum spune Blaga, cântecul pe care-l cântă orice tânăr: „Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea”, iubirea de viață, în formele ei frumoase.
Această tinerețe a trecut, dar vorbesc despre ea fără regretul de a fi trecut și fără dorința de a o retrăi (dac-ar fi posibil), printr-o întoarcere în timp. Nu m-aș întoarce defel, tocmai pentru că n-aș schimba nimic din ce a fost și de teamă să nu iasă altminteri; sentimentul acut al unei tinereți împlinite – chiar cu poticnirile și greșelile ei, întotdeauna asumate – mă face să nu mă întind spre trecut și să mă bucur de ce am acum, la maturitatea grizonată: familial, sunt binecuvântat; profesional, sunt binecuvântat; duhovnicește, e foarte mult de lucru, dar în ciuda nevredniciei mele, simt îngăduința și bunăvoința Domnului.
Le-aș spune tinerilor să-și trăiască tinerețea fără răutate, să fie ei înșiși, să viseze macro și să cultive cât mai multe prietenii, să fugă de orice formă de ipocrizie, prefăcătorie, duplicitate, lingușeală, lașitate, dorință de parvenire. Să citească mult, ca să vorbească bine; să fie bucurie și odihnă apropiaților săi; să aibă două mâini de dăruit și de îmbrățișat; să înoate împotriva curentului acestei lumi, pentru că apă curată și bună de băut este doar la izvor.
Să încerce să nu fie proști, ca să nu ajungă cetățeni ai patriei închipuite de Tudor Arghezi: „Într-o țară care-a fost/ Era mare cel mai prost./ Bi-ba, ba-ba/ Li-ba, la-ba./ Țara unde-i bun tutunul/ Avea proști unul și unul./ Bi-bo, bo-bi/ Ri-bo, ro-bi./ Cine-oleacă-avea de cap/ Și-l punea după dulap./ Hu-hu, bu-hu/ Bu-hu, hu-hu./ Pentru că omul cel mare/ Se-alegea după picioare./ I-ha, ba-ha/ Ba-ha, i-ha”.
Atât.”
