Profesorul și fizicianul George Manu (13 februarie 1903 – 2 aprilie 1961)

Gheorghe Manu vine pe lume la data de 13 februarie 1903 la București într-o familie înstărită. Conform mai multor surse documentare familia Manu are rădăcini genoveze, înaintașii renumitului fizician și desenator venind în Țara Românească undeva în secolul al XVIII-lea. Aici s-au înrudit cu familii boierești și domnitoare, iar astfel în ascendențalui George Manu găsim nume mari precum Constantin Brâncoveanu sau Șerban Cantacuzino.

Atât ciclul primar, cât și cel gimnazial și respectiv liceul le urmează în particular, excepție făcând ultimii doi ani de liceu pe care îi va urma în Franța.

În urma absolvirii liceului și a promovării examenului de Bacalaureat, George Manu se înscrie la Facultatea de Științe a Universității din București, iar în anul 1925 reușește să ș iobțină două licențe, atât în matematică, cât și în chimie- fizică.

Un an mai târziu,obține un certificat de studii superioare de chimie-fizică și radioactivitate al Facultății de Științe din Paris și începe să lucreze la Institut du Radium până în anul 1934, documentându-se temeinic în această perioadă și pentru lucrarea sa de doctorat coordonată de către Marie Curie.

În anul 1935, George Manu se întoarce în țară și devine asistent universitar la Facultatea de Științe din București, ajungând să fie numit profesor conferențiar abia 10 ani mai târziu. În domeniulfizicii nucleare acesta realizează de-a lungul anilor diverse cercetări dovedite a fi de un real folos, începând de la teza sa de doctor intitulată „Cercetări asupra absorbției razelor alfa” și ajungând până la monografia Fizica Nucleară– publicată în trei volume.

O altă amplă și de interes lucrare a sa este studiul intitulat „În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupație rusească”. Acest studiu este semnat cu pseudonimul Testis Dacicus, iar scopul său este redat chiar în prefață: „Prezentul studiu are drept scop să descrie în mod obiectiv felul în care un popor mic este nimicit în mod sistematic de o mare putere.”.

Aflat în postura de profesor de fizică nucleară și considerat drept unul dintre cei mai renumiți oameni de știință din țară la acea vreme, George Manu va fi arestat în anul 1948 și va fi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Acesta se va perinda în acest răstimp pe la închisori precum Gherla, Aiud sau Baia Sprie.

Adus la Aiud în urma grevei de la mina de plumb de la Baia Sprie, George Manu se numără prin trecei peste 50 de deținuți bolnavi de tuberculoză. Fiind nevoit să facă față unor condiții vitrege și supus unui regim disciplinar extrem de sever fără îngrijire medicală adecvată și medicamentație, starea de sănătate a lui George Manu se va degrada considerabil de la o zi la alta.

Acesta nu era un simplu om de știință, ci era un izvor nesecat de putere și cunoștințe, exemplu demn de urmat de toți deținuții politic din acea vreme. Vocația de dascăl l-a determinat pe acest mare om de cultură ca și în timpul întemnițării să pună la dispoziția celorlalți din cunoștințele sale în materie de filosofie, teologie, literatură, drept sau chiar filologie. George Manu va fi, de asemenea, recunoscut drept cel căruiai se datorează și inventarea scrierii, cu ajutorul alfabetului morse, pe firul de aţă.

Referitor la această perioadă, domnul Demostene Andronescu – fost deținut politic – afirmă următoarele: „Era o adevărată enciclopedie şi dacă este adevărat (şi, de bunăseamă, este) că închisorile comuniste au fost adevărate Universităţi, atunci „Universitatea Aiud” a avut ca „rector” între anii 1954 şi 1961, anul morţii sale, pe profesorul George Manu.”

La data de 2 aprilie 1961, vestitul profesor, fizician, desenator și dascăl de excepție trece la cele veșnice la vârsta de doar 58 de ani. Trupul lui George Manu a fost aruncat în groapa comună de la Râpa Robilor din Aiud, cântărind în acele momente doar 34 de kilograme. Pe acest loc,unde este îngropată mare parte a elitei românești anticomuniste, se înalță astăzi semeață Mănăstirea Sfintei Cruci din Aiud.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Profesorul și fizicianul George Manu (13 februarie 1903 - 2 aprilie 1961)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Cântăreț, crooner, producător și actor american cu origini italiene, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul De aici în eternitate. Acesta a fost bine-cunoscutul Frank...

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Tenor spinto-liric român, Ministru al Culturii între 1991-1992 și director al Operei Române din București între 2001–2005. Astăzi vom vorbi despre Ludovic Spiess. S-a născut la Cluj, într-o familie de oameni modești, fără educație muzicală. Tânărul Spiess a descoperit...

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig este un chimist care a adus bogate contribuții atât în domeniul său de cercetare, cât și pentru noi, oamenii de rând. Invențiile sale ne-au făcut viața mai bună. A descoperit o metodă sănătoasă pentru a produce oglinzi, întrucât vechiile oglinzi...

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska este o eroină de etnie rromă din timpul celui de-al doilea Război Mondial. A salvat viețile a 50 de persone. Alfreda Markowska s-a născut la data de 10 mai 1926 în Galiția, Polonia. Alfreda era de etnie rromă. În anul 1939, în timpul invaziei germane...