Programul slujirii ierarhilor din Mitropolia Clujului, în Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor)

de | feb. 14, 2020 | Agenda ierarhilor

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va oficia Sfânta Liturghie în biserica parohiei Mititei, din Protopopiatul Năsăud.

Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia împreună cu Preasfințitul Părinte TIMOTEI SĂTMĂREANUL, Arhiereu vicar al aceleiași eparhii.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului va săvârși Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău.

Ultimele articole

Victor Babeș – „un pas înainte pentru cercetarea medicală românească, însă , un pas înapoi pentru marele savant, pe scena lumii ştiinţifice europene.”

Victor Babeș – „un pas înainte pentru cercetarea medicală românească, însă , un pas înapoi pentru marele savant, pe scena lumii ştiinţifice europene.”

Victor Babeș s-a născut la 28 iulie 1854 în  Viena. A fost al  doilea din cei nouă copii ai familiei. Mama Sofia Goldscheider, făcea parte dintr-o familie aristocrată vieneză, iar tatăl, originar din Banat, numit Vincenţiu Babeş era avocat şi militant pentru...

04 iulie – Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta

04 iulie – Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta

Sfântul Andrei Criteanul este cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă și mai prolifici creatori de canoane și imne, deosebite prin frumusețea formei și profunzimea gândirii. Sfântul Andrei Criteanul este menționat în izvoarele istorice începând cu secolul al IX-lea....

Mai multe din Agenda ierarhilor
Agenda ierarhilor în Duminica a 7-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 7-a după Paști

În Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), 5 iunie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului...

Agenda ierarhilor la Praznicul Înălțării Domnului (Ziua Eroilor)

Agenda ierarhilor la Praznicul Înălțării Domnului (Ziua Eroilor)

La Praznicul Înălţării Domnului (Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român), joi, 2 iunie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului,...

Agenda ierarhilor în Duminica a 6-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 6-a după Paști

În Duminica a 6-a după Paști (a Orbului din naștere), 29 mai 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Paști

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 22 mai 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Agenda ierarhilor în Duminica a 4-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 4-a după Paști

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 15 mai 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...